Home România Turiștii români preferă Spania
Turiștii români preferă Spania

Turiștii români preferă Spania

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Târgul de Turism al României s-a desfășurat în perioada 16 – 19 februarie, la Romexpo, și a reunit 250 de agenţii de profil şi tur-operatori din 14 ţări (Austria, Bulgaria, Egipt, Croaţia, Federaţia Rusă, Grecia, Israel, Moldova, Palestina, Polonia, Republica Dominicană, România, Turcia şi Ungaria).

„Din punct de vedere al trendului, destinaţia principală a fost Spania, cu o ofertă foarte bogată. Se pleacă spre de peste tot, din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova”, a spus  Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) citat de Mediafax.

Acesta a precizat că Spania a luat locul Turciei în topul preferinţelor românilor, deoarece este percepută ca o destinaţie sigură. Pe de altă parte, veniturile românilor au crescut în ultimul an şi bugetul alocat pentru vacanţe s-a mărit.

 „În Spania poţi cumpăra un sejur la patru stele, cu aceeaşi bani cu care te duci în Turcia la cinci stele. Însă este o destinaţie sigură, iar, în special familiile cu copii pun mare accent pe acest lucru“, a declarat Alin Burcea, pentru Mediafax.

„Ca o noutate a acestui început de an, observăm o creștere a apetitului românilor pentru destinații din Spania — Mallorca, Tenerife, Gran Canaria sau Costa Brava», spune și Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Pe durata târgului, agenţiile de voiaj s-au întrecut  în oferte pentru a-şi creşte vânzările.

O creştere consistentă a vânzărilor se remarcă şi în ceea ce priveşte pachetele de servicii turistice pentru vacanţele în România.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII