Etiqueta: Malaga

Ai nevoie de un traducător autorizat? Iată lista actualizată publicată de Ministerul Afacerilor Externe din Spania

Ministerul Afacerilor Externe din Spania (MAEC) a publicat la sfârșitul lunii decembrie 2017,  lista reactualizată cu traducătorii recunoscuți de această instituție. Lista cuprinde și traducătorii autorizați de limbă română în Spania, pentru fiecare provincie în parte. În dreptul fiecărui traducător sunt specificate datele de contact și felul în care a obținut autorizația. Astfel, litera C este trecută în dreptul celor care au susținute examene organizate de acest minister,  L pentru cei care au urmat o formă de învățământ ce le dă dreptul să facă traduceri și interpretări, iar la litera R apar  toți acei cărora le-a fost recunoscută diploma obținută ... Leer mas

Parteneriat româno-spaniol la Malaga. O polițistă din România patrulează în localitatea Mijas

Până pe 15 septembrie, polițista Augustina Chivu va patrula atât pe plaja din municipiul Mijas, provincia Malaga, cât și în localitate, alături de organele de pază și protecție civilă din Spania. „Colaborarea dintre poliția română și cea spaniolă este o formă de a garanta siguranța turismului în zonă și de a putea furniza servicii de calitate celor care aleg să-și petreacă vacanța pe Costa del Sol”, a spus Juan Carlos Maldonado, primarul localității Mijas, la întâlnirea cu Augustina Chivu și șeful Gărzii Civile (Guardia Civil) din municipiu, locotenentul Leonardo Rey. „ Ea (n.red. Augustina Chivu) nu vine să investigheze, vine ... Leer mas

Ai nevoie de un traducător autorizat? Iată lista actualizată publicată de Ministerul Afacerilor Externe din Spania

Ministerul Afacerilor Externe din Spania a publicat în luna mai o listă actualizată cu traducătorii recunoscuți de această instituție. Lista cuprinde și traducătorii autorizați de limbă română în Spania, pentru fiecare provincie în parte. În dreptul fiecărui traducător sunt specificate datele de contact și felul în care a obținut autorizația. Astfel, litera C este trecută în dreptul celor care au susținute examene organizate de acest minister,  L pentru cei care au urmat o formă de învățământ ce le dă dreptul să facă traduceri și interpretări, iar la litera R apar  toți acei cărora le-a fost recunoscută diploma obținută într-o altă ... Leer mas

O bandă de infractori români trimitea tinere la furat în sudul Spaniei. Arestați la Alicante

Mai mulți indivizi au încercat să răpească o româncă de 16 ani pe care intenționau să o trimită la furat. Ei au fost prinși de poliție și arestați înainte să apuce să își ducă la îndeplinire planul. Cei 13 infractori români trimiteau tinerele să abordeze bărbaţi în vârstă care păreau înstăriţi și care purtau obiecte de valoare. Potrivit anchetatorilor, fetele le sugerau bărbaților că le pot îndeplini unele dorințe sexuale, ba chiar îi și atingeau în public pentru a-i distrage și a le fura bunurile. Însă, în cazul în care fetele erau respinse, ceilalți membri ai bandei de răufăcători atacau ... Leer mas

Consulat itinerant la Málaga

O echipă a Secției Consulare din Sevilla se va deplasa la Malaga vineri, 20 mai, pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în zonă. Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri acte stare civilă, titluri de călătorie. Din motive exclusiv tehnice, nu se pot primi solicitări de pașapoarte. Activitatea se vor desfășura la Centro Ciudadano La Virreina, din strada Camino de la Virreina nr.7, etaj 2; după următorul program: 09:00-13:00 – primire acte; 14:00-16:00 – eliberare documente. Pentru efectuarea serviciului consular dorit, este necesar să dețineți documente de identitate sau de călătorie și/sau ... Leer mas

Consulat itinerant la Málaga

O echipă a Secției Consulare din Sevilla se va deplasa la Malaga vineri, 20 mai, pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în zonă. Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri acte stare civilă, titluri de călătorie. Din motive exclusiv tehnice, nu se pot primi solicitări de pașapoarte. Activitatea se vor desfășura la Centro Ciudadano La Virreina, din strada Camino de la Virreina nr.7, etaj 2; după următorul program: 09:00-13:00 – primire acte; 14:00-16:00 – eliberare documente. Pentru efectuarea serviciului consular dorit, este necesar să dețineți documente de identitate sau de călătorie și/sau ... Leer mas

VIDEO-Doi gălățeni s-au luat la bătaie în avionul Malaga-București. La un pas să se ceară aterizarea de urgenţă

Pasagerii cursei Blue Air, Malaga-Bucureşti de marţi, 26 aprilie, au stat trei ore în teroare, din cauza unui scandalagiu, scrie cancan.ro La jumătate de oră după ce avionul a plecat de pe aeroportul spaniol, individul s-a întâlnit  în drum spre toaletă cu un alt bărbat, din acelaşi oraş, Galaţi, cu care avusese un conflict mai vechi. Cei doi s-au luat la certă şi până la bătaie nu a mai fost decât un pas. După ce au fost atenţionaţi să se potolească, cei doi români s-au aşezat la locurile lor, aflate la distanţă de câteva rânduri şi au continuat să se ... Leer mas

Consulat itinerant la Málaga și Motril

O echipă a Secției Consulare din Sevilla se va deplasa la Malaga și Motril, în perioada 16-17 martie, pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în zonă. Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri acte stare civilă, titluri de călătorie. Din motive exclusiv tehnice, nu se pot primi solicitări de pașapoarte. Activitatea se va desfășura după următorul program: 16 martie – Malaga– la Centro Ciudadano La Virreina, din strada Camino de la Virreina nr.7, etaj 2 – între orele 10.30 – 14.00 primiri acte; – între orele 14.00 – 17.00 eliberări documente. 17 ... Leer mas