Aflat în cădere liberă, „Podemos” face promisiuni populiste familiilor cu venituri mici

Podemos, partidul stângii radicale spaniole, a promis miercuri, 21 octombrie, o rentă lunară de 600 de euro pentru familiile cu venituri mai mici de 900 de euro pe lună, dacă va ajunge la putere, relatează AFP.

Podemos

Partidul este în cădere liberă în sondaje, după un avânt fulgerător.

Liderul partidului, Pablo Iglesias, se sprijină pe cei aproximativ cincizeci de economiști, atât spanioli, cât și străini.

Conform aceleași surse, aceștia au elaborat noi propuneri economice, după ce au dezvăluit în luna mai un program moderat ce a decepționat aripa stângă a partidului.

Propunerile vor fi cunoscute »în câteva zile», potrivit responsabilului pe probleme economice al partidului, Nacho Alvarez.

În opinia lui Alvarez, costul unei astfel de măsuri, împreună cu o creștere a salariului minim, s-ar ridica la „circa 15 miliarde de euro în primii ani de legislatură”, dar nu a precizat de unde va obține acești bani.

De măsura respectivă „ar beneficia cel puțin șapte milioane de persoane și ar permite eliminarea sărăciei din țară, unde rata șomajului atinge aproape 22 % din populația activă, în pofida relansării economice demarate în 2014 după cinci ani de criză profundă”, a spus Alvarez.