Badajoz:Preot catolic acuzat că a abuzat sexual un copil român

Un preot catolic din localitatea Mengabril, provincia Badajoz, este acuzat că a abuzat sexual un copil român de 12 ani.

A1-40898016.jpg

Plângerea împotriva preotului Parohiei Santa Margarita din Mengabril a fost depusă de primarul din localitate și consilierul pe probleme sociale, iar toți cei trei copii ai familiei de români în cauză au fost luați sub tutelă de autoritățile spaniole, la dispozițiile Prefecturii Extremadura, vineri 16 ianuarie.

Părinții au putut să își viziteze copiii abia peste o săptămână, pe 23 ianuarie.

Doina, mama celor trei copii, a declarat că a asistat cu stupoare la ancheta desfășurată de Serviciile Sociale, asupra familiei sale. Ea a afirmat că nu a știut nimic despre incidentul cu preotul și că dacă ar fi știut de acest fapt ar fi fost prima care ar fi reclamat cazul.

Relația familiei cu preotul José Donoso a început în urmă cu un an, când acesta a oferit românilor o casă ce aparține Bisericii, unde de obicei erau cazați preoții din provincie.Parintele Jose Donoso fernandez

Fața bisericească vizita des locuința, sub pretextul că îi ajută pe români cu documentația, însă după începerea anchetei a încetat să le mai calce pragul.

Într-o declarație făcută cotidianului spaniol „El Pais”, preotul neagă acuzațiile ce i se aduc și susține că este victima unei răzbunări.

Episcopia Plasenciei a emis o notă de presă în care a declarat că Jose Donoso Fernandez nu va avea nicio activitate în parohie, ca măsură preventivă în timpul anchetei. Același document indică faptul că „Dieceza a deschis, de asemenea, o cercetare canonică după cum indică regulile în aceste cazuri.”

Magistrații Curții de Instrucție numărul 1 din localitatea Don Benito, provincia Badajoz, l-au chemat pe preot să dea declarații, iar ca măsură preventivă au emis un ordin prin care acesta nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă. Preotul va fi judecat în libertate.