Gemene vândute pentru prostituție. Mama: „Le-am trimis în Spania și tot nemulțumite sunt”

Tribunalul Provincial din Malaga a condamnat trei români acuzați că au obligat două tinere să se prostitueze, timp de șase luni.

sentinta 2

Faptele s-au petrecut în urmă cu patru ani, în luna mai 2011, când o româncă a decis să-și vândă cele două fiice gemene, pe atunci minore, unei familii care locuia în Spania, și care se ocupa de proxenetism.

Ea și-a vândut fetele pe o mașină și un apartament.

Timp de șase luni, gemenele minore au fost obligate să se prostitueze în bordeluri din Madrid, Malaga și Girona. Ele aveau acte false, pregătite de familia care le-a cumpărat.

În octombrie 2011, una dintre fete s-a prezentat la poliția din Malaga și a povestit coșmarul prin care ea și sora ei treceau.

Între timp mama celor două fete se mutase în Spania, unde avea grijă de ele, pentru că cei care le „cumpăraseră” erau prea ocupați.

„Grija” femeii consta în obligarea fetelor să se prostitueze 24 de ore din 24, după care le lua toți banii pe care îi dădea „propietarilor”, ea beneficiind de un mic procentaj.

În urma denunțului, polițiștii au mers la domiciliul femeii și nu mică le-a fost surpriza când printre mai multe acte au găsit un contract de vânzare-cumpărare al fetelor, semnat de mama lor și familia cărora le fuseseră vândute.
Conform rechizitoriului, expertiza grafologică a dovedit fără dubii autenticitatea „contractului”.

În timpul audierilor, „mama” fetelor a declarat că „mai bine le lăsam să moară de foame de când erau mici, că numai probleme mi-au făcut. Le-am trimis în Spania ca să ne fie mai bine, și ele tot nemulțumite sunt”.

Șocați de declarațiile femeii, procurorii au cerut și o expertiză psihiatrică, în urma căreia s-a dovedit că românca se află în deplinătatea facultăților mintale și poate răspunde pentru faptele ei.

Judecătorii Tribunalului Provincial din Malaga au condamnat-o pe mamă la 22 de ani de închisoare, iar cuplul de „cumpăratori” a primit o pedepsă de 20 de ani, respectiv 22 de ani.