Kunta Kinte, noua imagine a românilor la Bruxelles. Mulțumim, Cătălin Ivan și Corina Crețu!

Nu cred că există vreun proiect cu titlu mai nefericit. Când am auzit de proiectul Rădăcini, lăudat de europarlamentarul Cătălin Ivan la o întâlnire de la Bruxelles, două imagini ne-au ieșit rapid în față. Prima, legată de pământ, sau mai bine de ”sub pământ”, unde stau rădăcinile, la adăpost de lumină. Ne-am gândit la ”Sub pământ srl”, un serial în care primul episod se numea „Înmormântarea”. În mod natural a venit a doua imagine: ”Rădăcini”, serialul despre tânărul Kunta Kinte, un negru din Gambia, urmărit de negustorii de sclavi, devenit un simbol al eliberării negrilor.

Dealtfel, Cătălin Ivan a și vorbit în conferință despre sclavia românilor din Germania. Totul se leagă.

Despre ce proiect este vorba? «Acum, la Bruxelles avem una dintre cele mai importante dezbateri din această sesiune. Vorbim despre lansarea proiectului “Rădăcini” o platformă care să sprijine românii din diaspora să investească în România, fie pentru a se reîntoarce acasă, fie doar pentru a da un folos banilor munciți și economisiți în străinătate. Este un parteneriat cu Biserica Ortodoxă, Camere de Comert și Industrie (Iasi, Neamț, Vaslui), GAL-uri și ong-uri.»

Așadar un nou proiect făcut pentru atragerea banilor munciți în diaspora sub pământul scump al patriei. Fuga după banii diasporei, cum fugeau traficanții de sclavi după Kunta Kinte.

Și pentru ca ”rădăcinile” să aibă aprobarea Diasporei, europarlamentarul Ivan, împreună cu colega Corina Crețu au invitat obișnuiții ”yesmeni”, adică aceleași persoane pe care le întâlnim la toate șezătorile organizate cu transport, masă și cazare gratuite, unele însoțite de mămici, căței și rude apropiate. Așa-zișii asociaționiști și mai nou (unii) membrii ilegalului Consiliu al Românilor de Pretutindeni aveau rolul de a da din cap aprobator și a dedica postări generoase pe Facebook. Cum de altfel s-a și întâmplat…

Cam asta e imaginea diasporei la Bruxelles, imagine pe placul celor care vor să lanseze tot felul de proiecte abracadabrante, obligatoriu cu trimitere la banii românilor din străinătate. După Repatriot, Diaspora Start Up, a apărut o altă bazaconie CITEȘTE MAI DEPARTE AICI!