Operaţiune anti-teroristă la Barcelona

Zeci de agenţi ai Gărzii Civile și ai Poliției Naționale spaniole au participat, luni 30 noiembrie, la o amplă operaţiune anti-teroristă la Barcelona.

politia

În urma operațiunii au fost arestate trei persoane, care promovau cauza Statului Islamic şi căutau să racoleze mai mulți indivizi cu aceleași orientări religioase.

Una dintre persoanele reţinute este o femeie de 24 de ani, de naţionalitate spaniolă, care a fost arestată în oraşul Granollers. Din informaţiile ministerului spaniol de Interne, tânăra se afla pe punctul de a pleca din Spania ca să se alature unei organizaţii teroriste islamiste.

Alţi doi bărbaţi, de naţionalitate marocană, în vârstă de 32 şi 42 de ani, au fost arestaţi în aceeaşi cadrul aceleași operaţiuni, în Barcelona. Cei doi sunt acuzaţi că promovau mesajele organizatiei teroriste din Siria şi căutau noi susţinători pentru Statul Islamic.

Guvernul spaniol menţine nivelul 4 de alertă antiteroristă şi forţele de securitate controlează la sânge acţiunile de racolare derulate de DAESH. În mod frecvent sunt interceptate persoane care intenţionează să părăsească Spania cu destinaţia Siria. Numai în acest an au avut loc peste 60 de arestări, anunță TVR.