Poliţia din Valencia a reținut doi români care spărgeau locuinţe

Doi români au fost reţinuţi, miercuri, 7 ianuarie, de agenţii Poliţiei Naţionale ca fiind principalii suspecți în cazul unor furturi din locuinţă, produse în cartierul Transits din Valencia.

hoti jpgCei doi bărbațip, de 25 şi 26 ani, au fost surprinşi de poliţişti în timp ce ieşeau pe ușa unui edificiu, iar comportamentul acestora suspect i-a determinat pe oamenii legii să îi legitimeze. Tinerii au încercat să fugă de agenţi, însă au fost prinşi la scurt timp.

În urma percheziţiei, poliţiştii au găsit ascunse în interiorul hainei unuia dintre suspecţi un inel şi un lanţ.

Conform autorităților indivizii au intrat în locuinţă de pe terasă, apoi au sustras un calculator, o tabletă, 800 euro, un lanţ şi un inel.

Tinerii urcau pe acoperișurile blocurilor, apoi săreau în balcoane, după care pătrundeau cu forţa în locuinţe.

Ulterior, în urma anchetei, s-a constatat că tinerii erau autorii unui alt furt dintr-o locuinţă, din acelaşi cartier.

Ambii au antecetende penale şi au fost puşi la dispoziţia Jucătoriei de Instrucţie numărul 4 din Valencia.