România, mereu surprinzătoare. Viitorul premier, cu CV fals şi suspectat de plagiat

Pesedinstul Mihai Tudose, desemnat premier de Klaus Iohannis, a fost prins cu minciuna, după ce a fost prins şi cu furtul. Tudose ar fi mințit în CV-ul său, după ce anterior a fost suspectat de plagiat. În CV-ul oficial al lui Mihai Tudose apare că acesta ar fi fost lector și apoi conferențiar universitar al al Academiei Naționale de Informații a SRI.

În CV-ul său, Tudose a scris clar: – în 2011, lector universitar – Academia Națională de Informații; – în 2013, conferențiar universitar – Academia Națională de Informații.

Biroul de Presă al Academiei Naționale de Informații a SRI a comunicat, într-un răspuns oficial, că Mihai Tudose nu a fost încadrat și nu a predat niciodată aici, ceea ce contrazice informația din CV-ul oficial al premierului desemnat potrivit căreia el ar fi fost lector și apoi conferențiar universitar la această instituție, scrie PressOne.

În plus, din declarația de avere pe care Mihai Tudose a dat-o publicității anul trecut a “dispărut” un autoturism Mercedes.

De asemenea, Mihai Tudose este bănuit de strânse legături cu SRI, suspiciuni alimentate de faptul că are studii la acceaşi Academie Naţională de Informaţii.

Suspiciuni de plagiat

În 2015, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI) a dezvăluit că Mihai Tudose a plagiat o parte din lucrarea sa de doctorat. Mihai Tudose s-a apărat spunând că „erau alte vremuri”, deci alte reguli de citare. „Poate am fost şi puţin neglijent, dar era ca şi cum aş face o lucrare de geometrie: nu pot pretinde că am inventat eu Teorema lui Pitagora“, spunea Tudose în 2015. Ulterior, Mihai Tudose a renunţat la titlul de doctor, înainte să primească un verdict oficial de plagiat. Întrebat dacă Mihai Tudose respectă criteriile de integritate cerute de preşedintele Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a răspuns: „Au fost şi alţii acuzaţi de plagiat. Mihai Tudose nu şi-a luat acel doctorat pentru a-i folosi pentru un salariu sau nişte venituri mai mari. În condiţiile în care a apărut acea discuţie a decis să facă cerere, conform legii, să-şi retragă doctoratul şi cu asta-basta. Nu sunt specialist în doctorate, dar îmi aduc aminte că şi Victor Ponta a fost acuzat de plagiat şi a fost un premier foarte bun“.

Învestire fără emoții

Cabinetul Tudose urmează să fe învestit astăzi. Prima etapă a fost audierea în comisiile parlamentare a celor propuşi pentru posturile de miniştri, după ce aceştia au fost validaţi, ieri, de Comitetul Executiv al PSD. Urmează şedinţa plenului reunit, în care premierul desemnat Mihai Tudose va prezenta programul cabinetului său şi în care va fi dat votul de învestitură. Şi tot astăzi, noii miniştri vor merge la Palatul Cotroceni, unde vor depune jurământul. Noul cabinet are 27 de mandate, iar 16 dintre cei care ar urma să le ocupe au făcut parte şi din Guvernul Grindeanu, demis de parlament săptămâna trecută pentru ineficiență.

Sursa: ZiarulRomânesc.de