Blog
Ca urmare a înmulțirii plângerilor cu privire la serviciile oferite de așa-zișii colaboratori ai consulatului, Ambasada reamintește cetățenilor români să nu apeleze la persoanele neautorizate din afara Secției Consulare, pentru obținerea de informații. Ambasada a primit în ultima vreme din ce în ce mai multe plângeri referitoare la faptul că anumite persoane promit efectuarea de demersuri sau obținerea de documente fără a fi autorizate în acest sens. Într-un comunicat emis de către Ambasadă se arată următoarele: „traducătorii autorizați de Ministerul Justiției din România sau de Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării din Spania nu sunt angajații sau colaboratorii Ambasadei ori ai ...
Leer mas
Într-un interviu acordat agenției Agerpres, ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu a declarat: „Sistemul actual de redevențe pentru resursele naturale ale României va fi prelungit un an, iar de la 1 ianuarie 2016 va fi introdus un nou mod de taxare”. „Noul mod de taxare a fost elaborat împreună cu specialiști în domeniu, după ce au fost solicitate informații și cu privire la implementarea sistemelor de taxare a resurselor naturale de către alte state, și a fost discutat cu Fondul Monetar Internațional”, a precizat oficialul MFP. La acest moment, există pregătit un proiect de lege privind acest nou mod de taxare ...
Leer mas
Cu prilejul Zilei Naționale a României duminică, 30 noiembrie, va avea loc lansarea oficială a Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (A.S.A.R.S.), al cărei președinte este scriitorul Gelu Vlașin. Manifestarea se va desfășura de la ora 12.30 la Ateneul din Madrid, situat pe Calle Prado, nr. 21. La eveniment au fost invitați să participe scriitori din Spania şi România iar programul va cuprinde recitaluri de muzică, teatru și poezie susținute de membri ai ASARS & CTIRES (Clubul Tinerilor Intelectuali Români din Spania). Vor fi prezentate publicului primele trei volume de autor în ediție bilingvă (română și spaniolă) din cadrul ...
Leer mas
Garda Civilă (Guardia Civil) din localitatea Priego de Córdoba, provincia Córdoba, a arestat un român de 42 de ani, acuzat că de la începutul anului a spart aproximativ 15 magazine din zonă. Ancheta autorităților a început după ce au avut loc mai multe spargeri ce prezentau același mod de operare. Infractorul forța ușa de acces în spațiul comercial, după care sustrăgea în special bani și obiecte mici de valoare, pe care apoi le vindea. În urma cercetărilor, polițiștii au obținut dovezi care îl incriminează pe un român din localitatea Fuengirola, Malaga. Prejudiciul se ridică la peste 22.000 de euro din ...
Leer mas
Garda Civilă (Guardia Civil) din localitatea La Rioja a reținut patru români după ce autoritățile au descoperit că exploatau aproximativ 22 de cetățeni români. De asemenea, doi spanioli au fost puși sub acuzare în același caz. Potrivit anchetatorilor, cei patru români ofereau viticultorilor din La Rioja mână ieftină de muncă. Muncitorii lucrau în jur de 11 ore pe zi, pentru cinci euro pe oră, însă din banii pe care îi câștigau erau obligați să dea o parte „agenților de muncă”. Mai mult, tot ei plăteau atât cazarea, cât și transportul la locul de muncă. Ancheta a fost inițiată la începutul ...
Leer mas
Diplomatul Bogdan Lucian Aurescu este noul ministru de Externe, după demisiile lui Titus Corlățean și Teodor Meleșcanu și retragerea propunerii ambasadorului Mihnea Moțoc. Aurescu a fost propus de premierul Victor Ponta pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, după ce Moţoc a renunţat la nominalizare. Traian Băsescu a explicat că Mihnea Motoc nu poate fi numit încă ministru de externe, întrucât mai întâi trebuie să demisioneze din funcția de ambasador, pentru a preveni o situație de incompatibilitate . Preşedintele a semnat decretul de numire, iar Aurescu a depus jurământul de numire luni, 24 noiembrie, la ora 19.00. Cine este Bogdan ...
Leer mas
Asociația „Suflet Românesc” (Alma Rumana) din Valencia organizează sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 17.00, „Obiceiul Porumbului”, eveniment dedicat tradițiilor și folclorului românesc. Manifestarea face parte din proiectul „Românie, vatră de dor”, finanțat de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și este coordonat de Asociația „Suflet Românesc” (Alma Rumana) din Valencia. Cei interesați sunt așteptați în strada Platanos, numărul 6, din Valencia (Provinica Valencia) unde vor putea redescoperi obiceiurile și tradițiile românești. „Dacă vreți să vă aduceți aminte, poate, de copilaria la țară, de culesul porumbului la bunici, de un motiv de sărbatoare ...
Leer mas
În perioada 10 iulie – 10 septembrie, Asociația Culturală „Diverbium”, în parteneriat cu „Reţeaua literară” și Editura ”Karth”, a organizat cea de-a patra ediţie a Concursului Naţional de Literatură (secţiunile poezie şi proză) destinat atât românilor din afara granițelor, cât și celor din România. „Finaliştii vor fi desemnaţi în prima parte a lunii octombrie 2014, dar e posibil să întârziem cu publicarea numelor acestora deoarece volumul de materiale trimise este foarte mare, iar componenții juriului acordă fiecărui participant atenția cuvenită, iar asta înseamnă timp”, ne-a declarat Gelu Vlașin, coordonatorul proiectului și președintele A.S.A.R.S (Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania). ...
Leer mas
Asociaţia Culturală ”Diverbium” organizează vineri, 26 septembrie, începând cu ora 18.30 în Aula numărul 4, a Universității din Alcalá de Henares (Provincia Madrid), din strada Colegios, numărul 2, cea de a cincea ediție a evenimentului artistico- literar ”Dialoguri Interculturale Itinerante”, dedicată Zilei Europene a Limbilor. Proiectul, coordonat de scriitorul Gelu Vlașin, beneficiază de cofinanțare din partea MAE – DPRRP ( Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni) și are colaborator principal A.S.A.R.S. – Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (Asociacion de Escritores y Artistas Rumanos de España – ASARS). Invitatul special al acestei ediții va fi Amelia Stănescu ...
Leer mas
La Tribunalul din Valladolid a început judecarea procesului în cazul a doi cetățeni, o femeie și un bărbat, de origine română, acuzați că au obligat o tânără de 15 ani să se prostitueze. Conform rechizitorului, minoarei i s-a propus în România, de către Cristina C., să meargă în Spania ca să aibă grijă de băiețelul ei, cu promisiunea că va câștiga 500 de euro pe lună, va avea cazarea asigurată și trei mese pe zi. O dată ajunsă în Spania, în iunie 2013, minorei i s-au falsificat actele de identitate de către, Plamen V.G, pentru a părea că este majoră ...
Leer mas