Una dintre cele mai mari bănci din Spania, vândută la prețul unei cafele

Gigantul Banco Santander va cumpăra Banco Popular Espanol, una dintre cele mai mari bănci din Spania , pentru 1 euro, potrivit money.ro. Santander vrea să strângă 7 miliarde de euro capital, cu care ar urma să îi asigure stabilitatea financiară.

Banco Popular a rămas fără timp să îşi repare găurile imense din bilanţ, după ce s-a luptat cu credite neperformante ipotecare şi a fost erodată de deţinerile de capital.

Cum a ajuns instituţia de credit în această situaţie? De vină ar fi investiţii neinspirate în sectorul imobiliar şi managementul prost, scrie Bloomberg.

Problemele bancii derivă din creditele date în anii de dinaintea prăbuşirii pieţei imobiliare, şoc care a trimis economia într-o recesiune de cinci ani începând cu 2008.

Popular a refuzat să ia ajutor de la stat în 2012, când mai multe teste au descoperit găuri în capital. În schimb, banca a ales să vândă acţiuni, reuşind să strângă până acum 5,5 mi­liarde de euro, dar fără a convinge că se poate debarasa în siguranţa de creditele to­xice.

Raportul financiar pentru primul trimestru arată că banca are împrumuturi neperformante de 37 de miliarde de euro. Popular are una dintre cele mai mici rate ale solvabilităţii dintre băncile europene.