Etiqueta: ultimile stiri din Spania

Spania: Două zile de doliu după accidentul din Catalonia

Guvernul regional catalan a decretat două zile de doliu în urma tragicului accident de autocar produs duminică 20 martie, în apropiere de Tarragona, în care și-au pierdut viața 14 persoane, printre care și o româncă. În Catalonia drapelele au fost coborâte luni, 21 martie, în bernă iar Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a ținut un minut de reculegere în memoria victimelor. Ministrul de interne catalan Jordi Jane a precizat luni, la Radio Catalunya, că 14 persoane și-au pierdut viața în accident, cu vârste între 19 și 25 de ani, iar alte 40 de persoane au fost rănite. Investigațiile inițiale indică ... Leer mas

Strigător la cer! Au vrut sa își vândă copilul. Ce au cerut în schimb e revoltător!

Autoritățile din Spania au salvat o fată de 15 ani de origine română pe care familia dorea să o vândă, pentru căsătorie în schimbul a 3.500 de euro, două oi, un porc şi 100 de sticle de whisky, scrie ziarul spaniol ABC. Tânăra trăia alături de părinții săi în localitatea Almuñécar, provincia Granada şi urma să ajungă în mijlocul unei alte comunități de romi stabilite în Asturias. Fata urma să se căsătorească cu un tânăr de 16 ani, destinul lor fiind stabilit în numele tradiţiei după care trăiesc. Serviciile Sociale au iniţiat investigaţia după ce un cetățean s-a sesizat și ... Leer mas

Primul târg românesc de nunți și botezuri din Spania

Hotelul „AC by Marriott”, din localitatea Alcalá de Henares, va fi gazda primului Târg românesc de nunți și botezuri din Spania. Evenimentul se va desfășura în perioada 2- 3 aprilie. Vizitatorii vor avea la dispoziție o gamă variată de produse și servicii privind restaurante, cofetării, magazine specializate în rochii de mireasă și accesorii, saloane de înfrumusețare, estetică, machiaj profesional, fotografie și video, formații de muzică, DJ, bijuterii, florării, ursitoare, etc. Magazinele de rochii de mireasă pun la dispoziția doritoarelor cabine de probă, iar restaurantele vor oferi platouri cu mâncare tradițională românească, dar și din bucătărie spaniolă. Cei interesați de servicii ... Leer mas

VIDEO! Inspirat de suporterii olandezi! Un fan ceh a urinat pe o cerșetoare, la Roma

Un suporter ceh al echipei de fotbal Sparta Praga a urinat pe o cerșetoare după ce femeia s-a apropiat de grupul din care acesta făcea parte pentru a le cere câteva monede, scrie publicația spaniolă EL PAIS . Evenimentul s-a petrecut pe podul Sant’Angelo, din Roma, joi, 17 martie, înaintea partidei de fotbal dintre Lazio și Sparta de Praga și a fost filmat de un spaniol. Și Madridul a fost, marți 15 martie, scena unui incident provocat suporterii clubului olandez de fotbal PSV Eindhoven. Strânși pe la terasele din Plaza Mayor, pentru a vedea partida cu Atletico Madrid, din Liga ... Leer mas

Strigător la cer! Doi români din Spania și-au îngropat copilul avortat în curte

Un cuplu de români, din Moguer, provincia Huelva, și-a îngropat copilul în grădină. Cei doi au fost văzuți de un vecin, care a alertat poliția. Mai multe echipaje ale Guardia Civil (Garda Civilă) și o ambulanță s-au prezentat, marți, 8 martie,la fața locului și, în locul indicat de vecin, au găsit, înfășurat într-un sac de gunoi, un fetus de aproximativ cinci luni. Trupul a fost transportat la Morga, unde legiștii vor efectua autopsia pentru a se stabili dacă micuțul a murit din cauza unui avort spontan sau provocat. Tribunalul numărul 1 din Moguer, a decis miercuri, 16 martie, că cei ... Leer mas

Consulat itinerant la Leon și Burgos

O echipă a Secției Consulare a Ambasadei României la Madrid se va deplasa, în perioada 21 -22 martie, în orașele Leon și Burgos (Comunitatea Autonomă Castilla y Leon), pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în zonă. Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri acte de stare civilă, titluri de călătorie. Din motive exclusiv tehnice, nu se pot primi solicitări de pașapoarte. Cetățenii interesați trebuie să solicite programare până pe data de 18 martie la adresa de email: secretariado@consuladoderumania.es E necesar să menționați următoarele date în mesajul prin care solicitați programare: numele și ... Leer mas

Video! Suporterii PSV Eindhoven umilesc niște cerșetoare de etnie romă, la Madrid

Plaza Mayor din Madrid a fost, marți 15 martie, scena unui spectacol umilitor care a avut ca protagoniste câteva cerșetoare românce, de etnie romă, care se aflau în zonă, scrie ziarul spaniol El País. Suporterii clubului olandez de fotbal PSV Eindhoven, strânși pe la terasele din Plaza Mayor, pentru a vedea partida cu Atletico Madrid, din Liga Campionilor, le-au aruncat bani și mâncare câtorva cerșetoare, care nu au pierdut ocazia să mai câștige ceva. Din imagini se pot vedea cum olandezii se amuză, aruncându-le bani și mâncare pe jos, în timp ce femeile se împing una pe alta pentru a ... Leer mas

Liberalii din Spania, în plin scandal. Președintele Marius Ioan, contestat de PNL Catalonia

În an electoral, PNL filiala Spania este zguduit de un scandal cu privire la numirea noii conduceri care este considerată de PNL Catalonia ca fiind „impusă” de la centru. Valentin Cocoș, președintele organizației PNL Catalonia, contestă numirea lui Marius Ion Ioan la conducerea PNL Spania. Cocoș afirmă că numirea noul președinte a fost „impus”și că numirea sa „ascunde anumite chestii care ar trebui clarificate”. Cocoș spune despre numirea lui Ioan la șefia PNL Spania că este „o întâmplare cel puțin bizară”. „În ultimele zile am văzut comunicate de excludere și persoane deranjate de înmânarea de flori femeilor pe data de ... Leer mas

Ce li s-a întâmplat pisicilor și câinilor dintr-un oraș din Spania

Administrația orașului Trigueros del Valle, din provincia Valladolid, a decis ca pisicile și câinii să aibă drepturi similare oamenilor iar aceste animale să fie numite «rezidenți non-umani». «Câinii și pisicile trăiesc cu noi de peste 1.000 de ani», a declarat Pedro Perez Espinosa, primarul orașului Trigueros del Valle, potrivit The Independent. «Edilul trebuie să reprezinte nu numai rezidenții umani; el trebuie să fie acolo și pentru ceilalți», a mai spus acesta. Grupurile care luptă pentru drepturile animalelor au sărbătorit momentul, transmițând, la rândul lor: «Azi, suntem mai aproape ca specii și suntem mai umani grație sensibilității și inteligenței arătate de ... Leer mas

Interlopului Ion Clămparu, zis și „Cabeza de cerdo”, i-a fost redusă pedeapsa

„Vă rog sa-mi aprobați contestația… Singura persoană condamnată sunt eu, am doi copii, regret enorm, sunt bolnav” cu această declarație a încercat să-i înduplece pe magistrați, Ion Clămparu , unul din cei mai periculoşi lideri interlopi români, în speranța că-i va fi redusă pedeapsa. Și a funcționat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, vineri 11 martie, că perioadele în care Ioan Clămparu, unul din cei mai periculoși interlopi din România, le-a petrecut în detenție în alte state, să fie reduse din pedeapsa finală. Astfel interlopul va executa cu cinci ani mai puțin din pedeapsa inițială de 20 de ... Leer mas