Votul prin corespondență, în procedură de urgență la Senat

Plenul Senatului a aprobat miercuri, 14 octombrie, dezbaterea proiectului de lege pentru votul prin corespondență în procedură de urgență, ceea ce înseamnă că acesta ar putea fi votat de Senat luni, 19 octombrie.

vot-corespondenta

Până luni,  dimineață sunt așteptate amendamente la proiectul de lege realizat de Autoritatea Electorală Permanentă și însușit marți, 13 octombrie, de Comisia specială comună de Cod electoral, cea care trebuie să discute amendamentele și să dea un raport în timp util pentru a putea intra la vot luni, la ora 17.00.

«Am hotărât să trimitem acest proiect de lege tuturor senatorilor, am stabilit până luni, 19 octombrie, la ora 10.00, termen de depunere a amendamentelor. Amendamentele se vor depune la Comisia specială pentru elaborarea Codului electoral și avem promisiunea că până luni, la ora 13.00, când avem Birou permanent, să avem și raportul Comisiei. Vrem să ne respectăm un angajament de a rezolva în timp util și adopta această lege în Parlament, astfel încât la alegerile viitoare, din 2016, românii să voteze neîngrădit», a anunțat, miercuri, 14 octombrie, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, dupa ședința Biroului permanent.

Tăriceanu a reamintit însă faptul că în opinia sa «modalitatea de vot prin corespondență este una complicată, birocratică, greoaie».

«Împreuna cu colegii din ALDE vom propune amendarea legii, o procedură mai simplă în baza căreia, folosind modelul german, cetațenii români care vor să voteze se înregistrează la ambasadă sau la consulat astfel încat autoritațile să poată dimensiona secțiile de votare. Nu au altceva de facut decât în ziua votului vin și își exercită dreptul de vot», a explicat Tăriceanu.

El susține că «nu e obligatoriu să fie vot prin corespondență, ci trebuie urmarit doar interesul cetățeanului, nu al partidelor”.

«Interesul cetățeanului este să fie cât mai puțin tracasat, pus pe drumuri, obligat să facă birocrație. Dar opțiunea Parlamentului va fi suverană», a adăugat Tariceanu, citat de Agerpres.