Alertă teroristă la El Pais, în Spania

Sediul din Madrid al grupului media Prisa, a fost evacuat, miercuri, 7 ianuarie, în jurul orei 13.45 după depistarea unui colet suspect.

el paisMiercuri dimineaţă, un bărbat a adus un colet la sediul redacţiei cotidianului „El Pais”, iar aparatele de verificare au depistat elemente suspecte în interior.

Echipe pirotehnice au fost solicitate pentru desfacerea pachetului suspect.

Redactorul-șef al cotidianului „El Pais”, Antonio Cano, a confirmat pentru presă că „a fost vorba de o alertă falsă, în contextul atentatului sângeros comis, miercuri, la sediul din Paris al săptămânalului satiric Charlie Hebdo.”

La 13:45, adică la peste două ore după atentatul sângeros de la Charlie Hebdo, din Paris, un bărbat a venit la sediul „Prisa” din Madrid cu un colet considerat suspect, a declarat pentru AFP directorul de comunicare al „El Pais”, Pedro Zuazua.

Reprezentanții serviciilor de curierat, aflate la parter, «i-au spus să-l ducă jos, însă el a insistat să-l lase acolo», a povestit Zuazua, precizând că era vorba de un pachet «ceva mai mic decât o cutie de pantofi».

La ora 16:00 angajații au putut reveni la serviciu.