Consulat itinerant la Leon și Burgos

O echipă a Secției Consulare a Ambasadei României la Madrid se va deplasa în perioada 17 -18 octombrie în orașele Leon și Burgos pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în zonă.

consulat itinerant

Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri de certificate de stare civila (naștere, căsătorie sau deces), titluri de călătorie, eliberări de pașapoarte.

În cadrul consulatului itinerant vor fi preluate și solicitări de pașapoarte electronice (serviciul este efectuat cu titlu experimental, în vederea implementării, în viitorul apropiat, în toate consulatele itinerante organizate de Ambasadă).

IMPORTANT! Serviciile consulare se vor efectua pe bază de programare prealabilă. Cetățenii interesați sunt rugați să solicite programare până la 12 octombrie , la adresa de email: madrid.programari@mae.ro.

Mesajul prin care solicitați programare trebuie să conțină numele și prenumele, serviciul consular solicitat și un număr de telefon la care să puteți fi contactat.

Programul consulatului itinerant este următorul:

LEON – 17 octombrie

Între orele  09.00-18.00 la Salón de los Reyes / Edificio Consistorial de San Marcelo, Plaza de San Marcelo numărul 3.

BURGOS – 18 octombrie

Între orele 09.00-18.00 la Teatro Principal, Sala de Juntas,  Pza. del Mio Cid s/n, planta (etaj) 1.