Copii crescuți într-un centru din Alicante, expediați ca „niște pachete” în România. Surse: „Nu au legături cu familiile unde vor crește”

„Doi minori de respectiv 8 și 6 ani, de naționalitate română, care au locuit într-o casă de copii din provincia Alicante au fost trimiși în țara de origine, după ce familiile lor au făcut demersuri în acest sens”, se arată într-un comunicat al Departamentul de egalitate și politici de incluziune din cadrul Generalitat Valenciana citat de către publicația Diario Informacion.

„Până acum tutela celor două fetițe a aparținut acestui Departament. Instituție care a luat decizia mai sus menționată, pornind de la considerentul că familia, în grija căreia vor ajunge cele două fete, este adecvată, oferind condițiile necesare creșterii lor”, se mai arată în document.

Conform publicației amintite, mai mulți funcționari din cadrul Departamentului nu sunt de acord cu măsura luată, ei fiind de părere că cele două fetițe nu au nicio legătură cu familia unde vor ajunge și că au pierdut orice legătură cu țară de origine până în punctul în care nu mai cunosc nici limba.

Diario Informacion susține că, din surse proprii, a aflat că minorele „nu au avut absolut nicio legătură” cu familia unde vor ajunge și că „se aflau perfect integrate în colegiile unde erau școlarizate”; surse care de altfel ar fi criticat și faptul că nu au fost căutate alte soluții: „se putea opta pentru plasamentul într-o familie localnică”.

Sursele publicației spun că în acest caz s-ar fi impus un „contact anterior”(n.red. cu familia) și au subliniat că „vorbim despre persoane” care nu pot fi expediate „ca și cum ar fi fost niște pachete”.

De asemenea, se insistă asupra faptului că „niște copii nu pot locui într-o familie pe care nu o cunosc și a cărei limbă nu o vorbesc”, cel puțin în cazul în care nu a existat un proces anterior în care minorii și membrii familiei să fi avut contact în mod treptat.

„Nu a existat o plângere oficială în legătură cu acest caz, fapt pentru care minorii vor zbura azi (n.red. 12 iunie) spre România, pentru a ajunge în noile lor familii. Aceleași surse ne-au informat că «nu se știe unde vor ateriza» și că procesul a fost realizat foarte repede”, arată publicația Diario Informacion.

În schimb, reprezentanții Departamentul de egalitate și politici de incluziune dezmint acuzațiile și susțin că acest caz a fost bine studiat și s-a acționat legal, în conformitate cu protocolul ce se impune în astfel de situații.

Autoritățile spaniole asigură că fetițele au avut contact cu „persoanele adulte care le vor îngriji”.

Într-un comunicat oficial, spaniolii spun că „s-a lucrat cu Serviciile Sociale române și Consulatul României” și s-a ajuns la concluzia că „minorii vor locui în condiții adecvate”. Departamentul critică faptul că există astfel de suspiciuni și întărește că „totul s-a făcut corect”.

„Cazul e controversat, dat fiind faptul că cele două fetițe erau școlarizate în Alicante și, ținând cont de distanța dintre Spania și România, ruptura de mediul în care au fost până acum este una bruscă”, conchide publicația spaniolă.

 

Drama copiilor abandonați în Diaspora. O familie de spanioli e dispusă să meargă „până la final” pentru o fetiță română de doi ani

 

„Ești român, miroși urât”. Cum sunt atacați copiii români din mahalalele Cordobei