Florin Andone, cel mai votat fotbalist din Liga Adelante

Utilizatorii site-ului laliga.es au votat și l-au ales pe Florin Andone, în vârstă de 23 de ani, ca fiind cel mai bun atacant din liga secundă spaniolă.

florin andone

Andone a strâns un număr de 1061 de voturi și a fost inclus în echipa sezonului a Segunda Division.

Fotbalistul român a semnat pentru cinci sezoane cu Deportivo La Coruna, după ce a trecut vizita medicală, marți 26 iulie.

Deportivo La Coruna, care a încheiat sezonul trecut pe locul 15 în Primera Division, a plătit 4,7 milioane de euro pentru internaționalul român.

Venirea atacantului român la echipă a fost anunțată pe site-ul oficial al celor de la Deportivo La Coruna: «Bine ai venit la Depor! Bine ai venit în istoria noastră!».

În cele 36 de partide pe care le-a bifat în sezonul trecut la Cordoba, în Segunda Division, Andone a marcat 21 de goluri.

Sursa: FRF