Incendii devastatoare în Spania. Trei morți și mii de persoane evacuate

Trei persoane și-au pierdut viața, două sunt date dispărute, iar peste 2.000 au fost evacuate din calea incendiilor din nord-vestul Spaniei.

Până în acest moment nu s-a comunicat oficial numărul exact al persoanelor rănite, dar potrivit publicației 20minutos.es, există peste 100 de oameni care au necesitat intervenție medicală.

Conform EL Pais, luni, 16 octombrie, existau 105 foacare active în regiunea Galicia, iar duminică, 15 octombrie au fost înregistrate 146 de focare.

Circa 350 de pompieri, ajutaţi de 500 de soldaţi și 20 de avioane încercă să stingă incendii în diferite zone din în Galicia, a anunţat guvernul acestei regiuni spaniole, într-un comunicat, scrie El Confidencial.

Șeful guvernului regional din Galicia, Alberto Nunez Feijoo, a declarat într-o conferință: „Este vorba despre incendii voluntare, premeditate, declanşate de persoane care ştiau ce fac».

Traficul feroviar a fost suspendat între Vigo şi Barcelona, a anunţat compania publică de cale ferată Renfe. Mai multe drumuri au fost, de asemenea, închise.