Jucătoare de fotbal româncă acuză: „Am pierdut meciul pentru că nu am ieșit la cafea cu arbitrul”

Fotbalista Elena Pavel din Constanţa, care joacă la echipa de prima ligă Cajasol Sporting Huelva, îl acuză pe arbitrul care a condus partida cu Santa Teresa, Santiago Quijada Alcon, că, în timpul confruntării, ar fi avut remarci nepotrivite la adresa ei.

fotbal

Arbitrul ar fi invitat-o în mod repetat la o cafea, însă, din cauză că aceasta l-a refuzat, a acordat două cartonaşe roşii colegelor ei şi le-a refuzat un penalty.

Arbitrul Quijada Alcon i-ar fi strigat româncei “Hei, şateno, hai să mergem după meci la o cafea”.

„Mai bine îţi vezi de fluier”, a reacţionat Elena, care s-a simţit provocată pe tot parcursul partidei de arbitrul spaniol, scrie nydailynews. com.
Din cauza orgoliului rănit, arbitrul a eliminat două jucătoare şi a refuzat un penalty pentru formaţia oaspete.

„Mi-am pierdut încrederea în fotbal şi în fairplay. Mă simt neajutorată şi umilită. În toţi anii, în care am jucat fotbal, nu mi-a fost ruşine ca acum”, a declarat Pavel, pentru agenţia iberică EFE.

Sporting Huelva a pierdut cu 3-2, deşi a condus cu 1-0 şi 2-1. Santa Teresa a înscris golul victoriei în minutul 86, dintr-un penalty contestat.