Spania. Șofer arestat cu focuri de armă. Conducea pe contrasens un camion cu o încărcătură periculoasă

Un șofer aflat la volanul unui camion furat și încărcat cu butelii cu gaz, a fost arestat marți, 21 februarie, în urma unei ample operațiuni a Poliției din Barcelona. Oamenii legii au tras focuri de armă în direcția autovehiculului pentru ca șoferul să oprească, transmite postul spaniol Antena 3 TV.

Individul conducea camionul cu mare viteză, pe contrasens, pe o arteră aglomerată ce ducea spre centrul orașului. A ignorat apelurile polițiștilor de a opri și i-a atras pe aceștia într-o urmărire în cursul căreia câteva canistre cu gaz au căzut din remorca autovehiculului. O persoană a fost rănită.

Spania camion Barcelona

Șoferul a oprit abia după ce unul dintre polițiștii care luau parte la intervenție a tras înspre camion, iar gloanțele au spart parbrizul mașinii.

Oamenii legii l-au reținut, iar din verificări a reieșit că individul este un cetățean suedez cu probleme psihice, potrivit Antena 3 TV.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru publicația La Vanguardia că există bănuieli că bărbatul se afla și sub influența drogurilor.

Cercetările continuă pentru ca autoritățile să se asigure că a fost vorba despre un incident fără vreo legătură cu o posibilă amenințare teroristă.

Sursa: Agerpres