Ministrul Diasporei, audiere cu scandal în Parlament. PMP a ieșit din comisii trântind ușa

Andreea Păstârnac, propusă pentru funcţia de ministru pentru Românii de Pretutindeni, funcție pe care a ocupat-o și în guvernul Grindeanu, a primit joi aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de politică externă şi pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Senat şi Camera Deputaţilor, întrunind 24 de voturi “pentru” şi 13 “împotrivă”.

Audierea sa a fost marcată de incidente. Reprezentanții PMP au părăsit lucrările Comisiilor de politică externă, după ce Ministrul Diasporei Păstârnac a fost întrerupt din expunere din lipsă de timp.

Astfel, grupurile parlamentare ale PMP au decis să refuze să mai participe la audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Tudose. “Este o decizie generală a noastră, a Partidului Mişcarea Populară, de a ne retrage de la aceste audieri, ca semn de protest”, a spus deputatul PMP, Constantin Codreanu, șef al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Parlamentarii PMP au părăsit sala în care era audiată Andreea Păstârnac, Ministrul Diasporei, după ce ea a fost întreruptă de preşedintele comisiei din expunerea priorităţilor mandatului său pentru a se putea încadra în termenul de 30 de minute alocat de conducerea Parlamentului, informează news.ro.

Andreea Păstârnac a vorbit aproximativ 10 minute, fiind apoi întreruptă de Rozalia Biro (UDMR), preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, pe motiv că trebuie alocat timp şi pentru întrebări.

Conducerea Parlamentului a decis ca fiecare ministru să fie audiat pentru maximum 30 de minute în Comisii, deși de obicei, audierile pentru formarea unui nou Guvern durează un minimum de o oră pentru fiecare ministru.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu a explodat, spunând că audierile sunt ”o mascaradă”. ”S-au alocat 30 de minute în care candidatul bate câmpii 10,12 minute, 15 minute uneori, după care se pun întrebări, dar se colectează toate întrebările şi cele mai multe sunt de la PSD exact pentru a bloca răspunsurile pentru cei aflaţi în opoziţie”, a spus Băsescu.

Băsescu a anunțat că formaţiunea politică pe care o conduce se retrage de la audieri şi nu participă nici la şedinţa comună de învestire a Guvernului, motivând că e un Executiv ”incompetent” care ”produce şoc şi groază.”

Sursa: ZiarulRomânesc.de