Mircea Cărtărescu, câştigătorul premiului literar spaniol Leteo

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigătorul din acest an al premiului Leteo, un prestigios premiu literar spaniol.
Decernarea va avea loc pe 25 octombrie, în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Conferinţelor Leteo, informează ileon.com. Printre scriitorii care s-au bucurat de această distincţie, se numără şi Amelie Nothomb (2006), Paul Auster (2009), Juan Gelman (2012) sau Angélica Liddell (2016).
În viziunea Clubului Leteo, Mircea Cărtărescu ştie cum să insereze în romanele şi povestirile sale forţa poemului, fără să cadă într-un tip de abstracţie totală care descompune.

„Tensiunea complotului, realitatea poporului român, idiosincrasia lui şi viitorul diferiţilor indivizi sunt adevăruri şi dorinţe pe care Cărtărescu le universalizează în contextul european, şi care bucură în totalitate, fără teamă de nemulţumire şi cu îndrăzneala pe care un scriitor trebuie să le dezvolte în textele sale. Magia, originalitatea şi munca pusă în slujba emoţiilor sunt valori pentru care Clubul Leteo îi acordă lui Mircea Cărtărescu, premiul celei de-a XVII-a ediţii”, informează ileon.com, citat de Adevărul.

Printre alte activităţi, participanţii la conferinţă se vor putea bucura de o masă rotundă în jurul operei lui Cărtărescu, cu participarea redactorilor şi experţilor în opera sa, printre care şi romancierul Alberto R. Torices.