Home Cultural Mircea Cărtărescu, turneu literar în Spania. Volumul «De ce iubim femeile», tradus în catalană
Mircea Cărtărescu, turneu literar în Spania. Volumul «De ce iubim femeile», tradus în catalană

Mircea Cărtărescu, turneu literar în Spania. Volumul «De ce iubim femeile», tradus în catalană

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Scriitorul Mircea Cărtărescu va fi prezent în Spania, în perioada 14-16 noiembrie, la invitaţia Institutului Literelor Catalane, cu această ocazie fiind prezentată prima traducere în limba catalană a volumului său «De ce iubim femeile».

 

Literatura română cotemporană prezintă un mare interes pentru traducătorii din diferite limbi, dar cu precădere pentru cei din limba spaniolă. De asemenea, în ultima perioadă, numărul traducerilor literare din limba română în limba catalană începe să se impună pe piaţa literară.

În acest context, scriitorul Mircea Cărtărescu va fi prezent în Spania, în perioada 14-16 noiembrie , la invitaţia Institutului Literelor Catalane. Cu această ocazie, va fi prezentată prima traducere în limba catalană a unui volum semnat de Mircea Cărtărescu şi anume „De ce iubim femeile“, tradus de Xavier Montoliu şi publicat de editura Leonard Muntaner.

Seria evenimentelor va fi deschisă luni, 14 noiembrie , cu participarea scriitorului român în cadrul programului literar Dilluns de poesia/Poezia de luni, organizat lunar de către Institutul Literelor Catalane (Institución de las Letras Catalanas) şi Centrul de Arte Santa Mònica din Barcelona. Mircea Cărtărescu este invitatul acestei ediţii în care poeziile sale şi experienţa sa vor fi prezentate publicului catalan.

Lansarea volumului “De ce iubim femeile”/ “Per què ens estimem les dones” de Mircea Cărtărescu, va avea loc marţi, 15 noiembrie 2016, la Biblioeca Poblenou- Manuel Arranz, în prezenţa autorului şi a criticului literar D. Sam Abrams. Poetul şi editorul Marc Romera va încheia seara cu lectura unor fragmente din volumul prezentat.

Ultimul eveniment din cadrul turneului literar va avea loc miercuri, 16 noiembrie, la Palma de Mallorca, unde publicul se va întâlni cu scriitorul Mircea Cărtărescu la Centrul Cultural Contemporan Pelaires. Alături de acesta vor mai participa scriitorul şi criticul literar Sebastià Perelló şi traducătorul Xavier Montoliu Pauli. Scriitoarea Antònia Vicens va încheia seara cu lectura unor fragmente din volumul prezentat, iar evenimentul va fi moderat de editoarea Maria Muntaner.

Turneul spaniol al scriitorului Mircea Cărtărescu este organizat de Editura Leonard Muntaner, Institutul Cultural Român de la Madrid şi Institutul Literelor Catalane, în colaborare cu Centrul de Arte Santa Mònica, Biblioteca Poblenou- Manuel Arranz, librăria Nollegiu din Barcelona şi Centrul Cultural Contemporan Pelaires din Palma de Mallorca.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII