Neymar vrea un salariu de cinci ori mai mare pentru a rămâne la Barcelona

Contractul lui Neymar da Silva Santos Júnior expiră în luna iulie, iar reprezentanții celebrului fotbalist au anunțat că îl va reînnoi doar dacă va primi un salariu de cinci ori mai mare decât cel pe care îl are în prezent, scrie AS.com.

Neymar

Cererea l-a determinat pe președintele F.C. Barcelona, Josep Maria Bartomeu, să caute noi surse de finanțare. Acesta a anunțat că se află în negocieri cu trei importante firme de echipamente sportive.

Managerii clubului catalan se tem că dacă Neymar va obține ceea ce dorește, atunci și ceilalți fotbaliști ar putea ridica același pretenții.

În prezent FC Barcelona îi plătește lui Neymar un salariu de 10,5 milioane de euro, fără bonusuri și prime.