Oficialitățile române din Spania au transmis mesaje de felicitare cu ocazia noului an

Mai multe oficialități din Diaspora Spania au ținut să le adreseze românilor de pretutindeni mesaje de felicitare la granița dintre ani.

Daniel Țecu – președintele FADERE (Federația Asociațiilor Românești din Europa)

„Avem în fața noastră un an plin de noutăți. De ce oare să nu fim optimiști?daniel tecu

Avem un nou buget pentru românii din afara granițelor țării, un buget mult mai mare decât toate celelalte din alți ani, avem un nou Ministru pentru românii de pretutineni. Avem un nou Președinte de la care toți avem așteptări mari. De ce oare sa nu fim optimiști că va fi mai bine?

Dar mai avem ceva nou: Avem o Diaspora unită cum niciodată nu a mai fost, avem în ea niște români care au învățat să nu mai lase capul plecat ci să își ceară drepturile, niște români care își iubesc țara și care au arătat că le pasă de ceea ce se întamplă acolo.

Vă invit să privim cu optimism către România și către noua echipă. Să avem încredere că românii din Diaspora nu vor fi marginalizați ca până acum și ca România va începe să meargă din ce în ce mai bine în așa fel încât în scurt timp o mare parte dintre cei care suntem în afara țării să ne întoarcem acasă.

La mulți ani!”

Miguel Fonda Ștefanescu -președinte FEDROM (Federación de Asociaciones de rumanos en España)

miguel fonda„Românilor de pretutindeni le doresc un viitor mai prosper și mai bun, de altfel meritat de multă vreme.

Le urez ca în 2015 să aibă mai puține greutăți, să aibă la conducere niște politicieni mai corecți și mai preocupați de soluționarea problemelor uriașe cu care se confruntă românii , atât cei din țară cât ți cei din afara granițelor.

Să fie un an mult mai blând și mai liniștit, mai stabil din punctul de vedere politic.

La mulți ani!”

Ion Bălan- Președintele Federației Internaționale pentru Apărarea Drepturilor Imigranților din Europa (FIADDIE)

”Vreau să transmit pe această cale tuturor românilor din cele șase continete ca Anul  2015  să fie plin de realizării, bucurii, fericire și fapte bune ! Ion Bălan

 Cu speranța că noul an 2015 va fi unul mai bun decât cel pe care l-am încheiat, vă transimitem cele mai frumoase gânduri alături de toți cei dragi, multă sănătate și înțelepciune! LA MULȚI ANI TUTUROR ROMÂNILOR!!!

 Personal îmi doresc cu echipa FIADDIE să termine cu bine programele propuse pe acest an și noile programe din Romania cu deschiderea  unor filiale în Bucuresti ,Germaniei și Italia .( Programele Sociale , Suport de Cursuri pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, interacțiune socială ,etc ).
Să reușim – noi românii – să ne schimbăm MENTALITATEA ! … Înca întalnesc cu uimire frânturi de spirit românesc, lucru care îmi dă speranță. Să ne străduim mai mult să fim români. Sa fim uniți ! UNIȚI SUNTEM O FORȚĂ! Aceasta se numește ROMÂNII DIN DIASPORA .

În perioada imediat următoare vom pune la dispoziția tuturor, informații și demersuri ce trebuiesc urmate pe teritoriul fiecarui stat pentru face accesibilă integrarea imigrantilor în programe sociale. Acceste informati le veți putea găsi accesând  www.fiaddie.es.

La mulți ani și mult succes în toate proiectele și obiectivele propuse pentru noul an”

Cătălin Șerbu – președinte executiv al PSD Spaniaserbu-catalin

„Tuturor românilor le doresc un 2015 plin de fericire, bucurie și liniște în suflet, fiecare să își realizeze proiectele și bineînțeles sănătate.

Îmi doresc un an 2015 în care să continui alături de colegii mei tot ceea ce ne-am propus, să reușim să reprezentam românii din Spania cât mai bine și să punem bazele unei colaborări între toate entitățile românești. Fie ca 2015 să fie începutul unirii românilor, o unire spirituală și morală.”

Gelu VlasinGelu Vlașin – președinte A.S.A.R.S.(Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania)

„Românilor din Spania și de pretutindeni le doresc în primul rând sănătate și apoi să aibe liniștea unui loc de muncă, să se bucure de vești pozitive pentru ei și familia lor, să-și consolideze statutul economic, social, profesional, să fie mai buni și mai toleranți cu cei din jur și să continue această mișcare de solidaritate care a început odată cu alegerea noului președinte al României.

La Mulți Ani România!”

Claudiu Traian Covaciu – președintele IRU (Organizația Internațională a Romilor) Spaniaclaudiu covaciu

„Doresc ca anul 2015 să aducă în casele românilor multa prosperitate în fiecare domeniu al vieții ( profesional, familiar , sentimental, financiar, spiritual si fizic ).

Să fie anul în care să fim mai buni unii cu alții să dăm dovadă de multă dragoste și căldură sufletească,
Sper ca 2015 să fie anul în care demnitarii să se apropie mai mult de nevoile poporului iar România să atingă nivelul țărilor din Europa.

Vreau să transmit un mesaj de pace și iubire cultelor creștine. Doresc ca Dumnezeu să vă dea ungere proaspată din untdelemnul său, să fie anul în care să eliminăm discriminarea religioasă, să ne luptăm pentru unitate și umanitate, să implinim porunca Mântuitorului care spune: să ne iubim uni pe alții cum ne-a iubit El.

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu un an nou fericit, La mulți ani!”