Propunere de reducerea pedepselor în cazul a 20 de români acuzați că au exploatat minori

Procurorii au propus Tribunalului din Las Palmas reducerea pedepselor a 20 dintre cei 26 de români acuzați că, în perioada 2003-2005, au obligat mai mulți minori de origine română să fure, să cerșească și să se prostitueze în Lanzarote și Gran Canaria.juzgados

Pedepsele care la începutul procesului însumau peste 26 de ani în unele cazuri, au fost reduse la șase ani sau la un an, după caz, de închisoare.

Procurarea Teiseida García a explicat că această decizie a fost luată ținând cont că procesul se judecă de mai bine de nouă ani.

Acuzarea mai cere și achitarea sumei de 6.000 de euro reprezentând despăgubiri pentru victimile grupului.
În 2013, Tribunalul din Las Palmas a anulat procesul dintr-o eroare judiciară, dar aceasta a fost redeschis în urma recursului făcut de acuzare la Tribunalul Suprem.

Dintre cei 26 de acuzați, 20 au fost aduși în fața justiției. Pe numele a patru dintre cei care se află în libertate au fost emise ordine internaționale de arestare, iar alți doi se află în așteptarea judecății.

Între 2003 și 2005 membrii bandei racolau din România persoane pe care le trimiteau în Spania, cu avionul sau autocarul. O dată ajunse aici, fetele erau obligate să se prostitueze, iar băieții să meargă la furat sau la cerșit. Sumele de bani obținute le erau confiscate sub amenințări fizice și verbale.