„Rețeaua” în competițe la Festivalul Internațional de Film de la Valladolid

Documentarul „Rețeaua” în regia lui Claudiu Mitcu va avea premiera internațională, la sfârșitul lunii octombrie, în Spania, în cadrul „Valladolid International Film Festival”.

reteauaEvenimentul, ajuns la cea de-a 60-a ediție, se va desfășura în perioada 24-31 Octombrie.

“Rețeaua” va fi inclus, alături de alte 10 producții, în programul “Time of History”, secțiune competițională dedicată documentarelor.

În România producția semnată de Claudiu Mitcu a fost proiectată miercuri 7 octombrie și vineri 9 octombrie, în Aula Magna a Universității Lucian Blaga din Sibiu.

Filmul este produs după o investigație jurnalistică realizată de Vlad Mixich.

Claudiu Mitcu este realizatorul documentarelor «Nisipuri» (2007), «Australia» (2009), «Ciupelniţa», «Circul vesel» (2010) și “Noi doi” (2011). În 2010, regizorul a primit din partea Ambasadei Franţei în România «Premiul Drepturilor Omului» pentru abordarea deschisă a diversităţii din filmele sale documentare.

Documentarul «Rețeaua» urmărește drumul medicamentelor citostatice de la mai multe farmacii din Austria și Ungaria până la pacienții din România, ne prezintă modul în care rețeaua funcționează și o parte dintre personajele-cheie ale acesteia.