Românii au trimis cu 30% mai multe colete în străinătate anul acesta

Românii au trimis în primele cinci luni, din 2016, cu 30% mai multe colete în străinătate față de aceeași perioadă din 2015, în special către Ungaria, Germania, Marea Britanie și Italia, potrivit companiei de curierat DPD România.

pachete

Locuitorii din regiunea București – Ilfov sunt cei care trimit cele mai multe colete în străinătate, circa 73,5% din totalul livrărilor internaționale ale DPD România.

Aceștia sunt urmați de clujeni, cu aproximativ 6,5% din colete, timișoreni, cu peste 2,5%, ieșeni, cu 1,8% din total, și brașoveni, cu o pondere de circa 1,4%.

În ceea ce privește țările în care s-au trimis cele mai multe pachete din România, de la începutul anului și până în prezent, Ungaria conduce clasamentul, cu peste 22,5% din livrările internaționale ale DPD România.

A doua țară în care s-au expediat cele mai multe colete este Germania, cu aproape 14% din total, urmată de Marea Britanie și Italia, fiecare cu o pondere de circa 7% dintre pachetele expediate din România, și Franța, cu peste 5% dintre livrari.

Coletele expediate de români la nivel internațional cântăresc, în medie, nouă kilograme, iar majoritatea exporturilor făcute de persoanele fizice constituie obiecte personale.

Spre sfârșitul lunii noiembrie și pe parcursul lui decembrie volumul livrărilor internaționale crește cu 35 – 40% față de restul anului, afirmă conducerea DPD România.