Slujbele de nuntă și botez din bisericile românești din diaspora, oficiate în mai multe limbi străine

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, marți 7 iunie, ca slujbele de nuntă și botez ținute în bisericile ortodoxe din diaspora să  fie traduse în spaniolă, italiană, engleză, franceză și germană, pentru participanții care nu vorbesc limba română.

bisericile românești

 „Măsura era necesară pentru că la aceste slujbe participă și persoane care nu vorbesc limba română sau chiar generații de români stabiliți de mult timp în țările respective, care nu mai vorbesc limba natală”, a declarat părintele Vasile Banescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pentru Ziare.com.

Bănescu a explicat că există traduceri mai vechi în engleză, franceză sau germană ale acestor slujbe, dar sunt binevenite și traduceri noi, mai bine făcute, pentru toate țările unde există comunități importante de români.

„În prezent, acolo unde nu există o traducere a textului slujbei, fie aceasta se ține numai în română, fie preotul traduce o parte pentru cei care nu înțeleg limba româna”, a precizat Bănescu.

El susține că preoții din diaspora cunosc limbile străine ale țărilor unde au fost trimiși, fie din facultate, unde se studiază limbi moderne, alături de latină și greacă, fie pentru că au urmat cursuri pentru a putea merge să slujească în afară.

Deși nu a fost precizată nici o dată pentru punerea în practică a hotărârii, Patriarhia va desemna o serie de traducatori, care trebuie să aibă cunoștințe solide de teologie.