Blog
„În speranța că la sfârșitul primului semestru din anul 2017 vom avea cărți de identitate în noul format, modern, accesibil, consider ca s-au creat deja premisele ca în urma acestui dialog Parlament-Guvern, să trecem această etapă birocratică în sensul facilitării accesului cetățenilor la noi documente de identitate” se arată într-un comunicat de presă a deputatului de diaspora, Aurelian Mihai. „Având în vedere prezența numeroasă a cetățenilor români pe teritoriul Uniunii Europene, pentru a se legitima în țară, fiind suficientă cartea de identitate, am adus la cunoștința Ministerului Afacerilor Interne multitudinea de ocazii în care cetățenii români aflați în diaspora, se ...
Leer mas
Un incendiu care a izbucnit, luni, 1 august, într-o parcare din apropierea aeroportului madrilen „Barajas” a distrus 32 de autoturisme. Conform unui comunicat al Direcției de prevenirea și stingerea incendiilor din Comunitatea Madrid, focul a izbucnit în jurul orei 15.00 într-o zonă din apropierea parcării. În scurt timp, flăcările au ajuns și în zona poligonului industrial de lângă localitatea Parcauellos de Jarama, pe strada Avenida de María de Garcini. 32 de mașini au fost făcute scrum, iar alte 128 au fost salvate de flăcări, după ce mai multe echipaje de pompieri au intervenit. Coloana de fum a fost vizibilă de ...
Leer mas
Un bărbat, din județul Neamț, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să treacă granița, cu o mașină declarată furată în Spania. Conform polițistilor de frontieră, vineri, în jurul orei 23:00, la controlul de frontieră, s-a prezentat un român în vârstă de 43 de ani care conducea o autolitară cu remorcă, pe care transporta un autoturism marca Mini Cooper. La un control amănunțit, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind furat, alertă dată de autoritățile din Spania în luna mai 2016. Luat la întrebări, șoferul ...
Leer mas
„Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut în neființă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei regale, avocatul Ioan Luca Vlad. „Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei a trecut in nefiinta. Ea este cea a carei caldura si atentie, aratate fata de mine in 1993, cu prilejul unei vizite la o expozitie unde expunea si tatal meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colectiilor – Calea Vicatoriei), m-au facut sa decid ca misiune de viata sa lucrez pentru Familia Regala si, ulterior, sa aleg Dreptul in acest scop. Multi ani mai tarziu, in 2011, ajungand la biroul sau din ...
Leer mas
Ana Maria Hamciuc este noul pivot al echipei de handbal feminin Rocasa Gran Canaria ACE, transmite EFE. Hamciuc vine de la CSM Slatina și după cum a declarat dorește să obțină marele titlu la viitoarea competiție europeană de handbal, Copa EHF Challenge, alături de noile sale colege de la echipa din Canarias. „Este o mare provocare pentru mine și pentru cariera mea profesională, vin la o echipa care va lupta pentru toate titlurile în joc”, a spus românca, citată de EFE. Jucătoarea din România a trecut cu succes vizita medicală, la spitalul Santa Catalina, luni, 1 august. Handbalista, care a evoluat ...
Leer mas
Un șofer de tir român s-a urcat la volan deși consumase alcool și substanțe interzise și s-a răsturnat cu tirul pe o șosea din provincia Barcelona. Potrivit poliției, românul, de 47 de ani, rezident în Castellon, a fost rănit în urma accidentului care a avut loc marți, 26 iulie, pe șoseaua C – 15 z, lângă localitatea Sant Miquel d’Olèrdola, provincia Barcelona. „Din primele cercetări rezultă că vina pentru accidentul produs, marți, 26 iulie, pe șoseaua C- 15 z, îi aparține bărbatului care se afla la volanul tirului răsturnat. Analizele specifice în acest caz au arătat că acesta depășea de ...
Leer mas
În ciuda faptului că România are cea mai mare creştere economică din Europa (4,3% în T1), iar multinaţionalele şi companiile româneşti caută nonstop angajaţi, aproape 90.000 de români au aplicat în ultimele trei luni pentru un loc de muncă în străinătate, o treime dintre aceştia reprezintând cea mai bună forţă de muncă de pe piaţă, tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani, informează Ziarul Financiar. Datele privind cererile tinerilor din România au fost furnizate de Tjobs, compania care oferă soluţii pentru persoanele care îşi caută un loc de muncă peste hotare. „Tinerii de peste 25 de ani care vor ...
Leer mas
Minirecitalul artistei a avut loc, joi, 28 iulie, în timpul zborului Tarom București-Barcelona, după ce aceasta a asistat la o inedită cerere în căsătorie. INNA le-a cântat celor doi proaspăt logodiți piesa „Tu și eu”, la receptorul prin care comunica echipajul de bord. Un moment fără precedent a avut loc în timpul zborului Tarom București-Barcelona din dimineața zilei de joi (n.red. 28iulie). Un tânăr și-a cerut iubita în căsătorie în timp ce avionul se afla la peste 10.000 de metri altitudine. Întâmplător, în același avion, la business class, se afla și INNA. Artista a asistat la inedita cerere în căsătorie, ...
Leer mas
Ziua Imnului Național a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, la data de 29 iulie. La 29 iulie 1848, «Deșteaptă-te române!» a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic «Un răsunet», de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului «Foaie pentru minte, inimă și literatură», pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ...
Leer mas
O româncă de 54 de ani a fost reținută, după ce polițiștii au găsit cadavrul concubinului ei, în vârstă de 47 de ani, în locuința din localitatea madrilenă Galapagar, informează EFE. Vecinii celor doi au fost cei care au anunțat autoritățile despre faptul că bărbatul a fost înjunghiat. La fața locului a ajuns poliția și o ambulanță. Conform unui comunicat al Guardia Civil, „ în locuința situată în strada Herreros El Arca, numărul 6, a fost găsit, vineri, 29 iulie, în jurul orei 04.00, un bărbat de origine română care prezenta o rană produsă cu o armă albă”. Timp de ...
Leer mas