Spania: 12 ani de la atentatele sângeroase din Madrid. 16 români au murit

Spania marchează 12 ani de la atentatele de la Madrid din 2004, soldate cu moartea a peste 190 de persoane, printre care şi 16 români.

Spania

Cu această ocazie, Ambasada României la Madrid a organizat un moment de reculegere în fața clădirii Misiunii Diplomatice, în timpul căreia a fost depusă o coroană de flori la plăcuța comemorativă amplasată la intrarea în clădirea Ambasadei.

Vineri, 11 martie, de la ora 12.00, ambasadorul român, Ion Vâlcu, participă la depunerea de flori organizată de Asociația Victimelor Terorismului (AVT) în “Bosque del Recuerdo”, din Parcul Retiro din Madrid.

În 11 martie 2004, la câteva minute după ora 7.30, patru trenuri au fost aruncate în aer, în staţiile Atocha, El Pozo şi Santa Eugenia. Vagoanele erau pline cu navetişti.

10 bombe, ascunse în rucsaci, au fost detonate cu ajutorul unor telefoane mobile de membrii unei celule jihadiste inspirate de Al Qaeda.
Trenurile morţii plecaseră în acea dimineaţă din Alcala de Henares, un oraş în care trăiesc mii de români. 16 dintre ei au murit atunci, iar cei care au scăpat cu viaţă încearcă să uite oroarea.

Şapte dintre terorişti s-au aruncat în aer, la scurt timp după atentate, când au fost încercuiţi de poliţie. Procesul s-a terminat în 2007, dar cu sentinţe mult prea blânde, în opinia victimelor. 21 de acuzaţi au fost trimişi la închisoare.