Spațiu pentru omagierea victimelor din Clubul Colectiv deschis la Ambasada României din Spania

„Cetățenii și autoritățile care doresc să transmită un mesaj de condoleanțe pentru tragicul eveniment petrecut la 30 octombrie a.c. într-o discotecă din București, în urma căruia zeci de persoane și-au pierdut viața și multe altele au fost rănite, pot semna în Cartea de Condoleanțe deschisă la sediul Ambasadei României la Madrid (Avda. Alfonso XIII, 157), în zilele de luni 2 nov., marți 3 nov. și miercuri 4 nov., între orele 10:00 și 17.00”, este anunțul publicat pe pagina de Facebook a ambasadei.

ambasada 2

Ionuț Vâlcu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei României la Madrid a declarat: „În semn de solidaritate cu victimele tragicului eveniment, timp de trei zile, steagul din exterior a fost coborât în bernă, iar cele din interior au o lentă neagră. Toți aceia care doresc să aprindă o lumânare sau să depună un buchet de flori o pot face la sediul ambasadei unde a fost amenajat un spațiu special. De asemenea până miercuri, 4 noiembrie, la ora 17.00, atât oficialitățile, cât și cetățenii de rând pot transmite mesaje prin Cartea de Condoleanțe deschisă la sediul nostru.”

ambasada 3