„Vizită fulger” în Spania a ministrului Diasporei

Dan Stoenescu, noul ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, a întreprins, în perioada 27 – 29 noiembrie, o vizită „fulger” în Spania.

dan stoenescu

Ionuț Vâlcu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei României din Regatul Spaniei ne-a declarat: „Domnul ministru a venit într-o vizită fulger pentru finalizarea demersurilor administrative de încheiere a misiunii de la Madrid. A participat la concertul organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid și nu a avut nici o reuniune cu autoritățile spaniole.”

Purtătorul de cuvânt al ambasadei a precizat că ministrul nu s-a întâlnit cu reprezentanți ai asociațiilor de români din Spania: „Dânsul a participat doar la două acțiuni care au marcat Ziua Națională, respectiv concertul ICR-ului și un spectacol organizat, cu aceeași ocazie, în Torrejon de Ardoz.”

Stoenescu declarase la audierile din comisiile parlamentare de specialitate că prioritățile sale vor fi diaspora și românii din vecinătate. „Este foarte important să ascultăm vocea diasporei, avem peste patru milioane de români în afara țării și alte milioane în jurul țării”.

Se pare că ministrul deja a uitat declarațiile pe care le-a făcut, având în vedere că la prima sa vizită în diaspora a ignorat tocmai reprezentanții diasporei.

Și asta pentru că vizita la Madrid nu a fost anunțată nici asociațiilor de români și nici reprezentanților presei de limba română din Spania.