CONCURS. Zece mii de euro pentru proiecte culturale din Diaspora

Institutul Cultural Român (ICR), Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi» pentru românii de pretutindeni (IEH) organizează un concurs pentru asocițiile sau persoanele care prezintă proiecte culturale organizate cu ocazia „Zilei Românilor de Pretutindeni”.

proiecte culturale

Cele trei instituții oferă două premii a câte 5000 de euro .

Condiții de participare

Dacă organizaţi manifestări care întrunesc condiţiile de mai jos, vă invităm să le înscrieţi în acest concurs.

Programul vizează:

– creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii românești pe pieţele culturale internaţionale prin promovarea creaţiilor româneşti de valoare;

– dezvoltarea de către acestea de parteneriate cu organizaţii culturale de prestigiu, atât instituții din țară cât și din străinătate;

– încurajarea dialogului intercultural între artiştii români şi cei străini;

– încurajarea asociațiilor românești marcante în demersul lor de promovare a imaginii României în ansamblul său;

– colaborarea acestora cu alte organizații/instituții pentru atragerea de fonduri externe și creșterea încrederii de sine a populației române rezidentă în străinătate;

– stimularea mediului asociativ în vederea conceperii și organizării de evenimente culturale.

Aceste proiecte trebuie să aibă ca obiectiv principal promovarea valorilor românești, integrarea românilor în aceste țări fără pierderea identității româneşti şi transmiterea unui mesaj profund identitar care include valorile Uniunii Europene și comunicarea interculturală.

Dosarele vor fi selectate în cadrul unei prime faze naționale, organizată pe fiecare țară în parte, urmând ca dosarele desemnate câștigătoare la faza națională să fie înscrise în faza finală de selecție organizată de ICR, DPRRP și IEH la București.

Programul are două componente și se adresează:

  1. Asociațiilor românești din diaspora, (organizații cu personalitate juridică de drept public sau privat, autorizate/înființate/înregistrate legal în statele de reședință) și persoanelor fizice;
  2. Mass-media de limba română din statele de reședință (presă scrisă sau online, canale radio și tv).

Depunerea dosarului de aplicaţie

Dosarul poate fi transmis online, până la data de 13 iunie 2016, prin e-mail la adresa ziuaromanilor@icr.ro, şi trebuie să conţină descrierea evenimentului (vezi mai jos documentele necesare), poze și filmări de la eveniment.

Proiecte eligibile

Pentru a fi eligibil, un proiect trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative:

– să se înscrie într-unul sau mai multe din următoarele domenii: arte şi cultură, tradiţii şi meşteşuguri, literatură, arte vizuale, arhitectură şi design, teatru, muzică, dans, prezentare de film, patrimoniu cultural, artă culinară, integrare socială prin cultură, educație;

– să promoveze valorile autentice românești și imaginea României în ansamblul său;

– să se fi desfăşurat pe o perioadă cuprinsă între 27 mai – 3 iunie 2016;

– să se fi desfăşurat în parteneriat sau cu sprijinul unei organizaţii/instituții culturale/personalități marcante din ţara de desfăşurare a proiectului;

– să se adreseze publicului român dar și străin din ţara de reşedinţă și să se fi bucurat de audiență importantă la nivelul țării respective;

– să fi fost mediatizat în presa din România și/sau țara în care s-a desfășurat proiectul, dar și în mediile online – bloguri, rețele de socializare etc.;

– să fi beneficiat de cronici pozitive referitoare la impactul în comunitate..

Dosarul de aplicaţie

Dosarul trebuie să conţină:

– prezentarea proiectului și a programului evenimentelor (descarcă document);

– prezentarea succintă a bugetului şi a surselor de finanțare;

– CV și scurtă descriere a persoanelor și actorilor/artiștilor implicaţi în proiect;

– dosar de presă cu extrase din media, (înregistrări audio/video, materiale scrise etc.);

Perioada de jurizare pentru faza pe țări: 13 – 24 iunie 2016

Perioada de depunere a aplicațiilor la faza finală: 4 – 15 iulie 2016

Anunțarea rezultatelor: 1 august 2016

Numărul de proiecte ce pot fi desemnate câștigătoare la faza pe țări (ponderate în funcţie de mărimea comunităţii româneşti):

–              Spania – un total de max 5 proiecte pot intra în faza finală

–              Italia – 5

–              SUA – 5

–              Canada – 3

–              Germania, Anglia, Franța – 3

–              Alte state – 2

Premii pentru faza finală:

ICR și DPRRP vor oferi două premii:

–   un premiu oferit de ICR pentru cel mai bun proiect organizat de o asociație românească din diaspora/ persoană fizică din diaspora, în valoare de 5 000 EUR;

–   un premiu oferit de DPRRP pentru cel mai bun proiect de media de limba română din statele de reședință (presă scrisă sau online, canale audio și tv), în valoare de 5 000 EUR.

Premiul, constând în suma de bani menționată mai sus și o diplomă specială, va fi acordat asociațiilor, persoanelor fizice sau canalelor media autori ai proiectului și va fi plătit în contul oficial al acestora.