Fonduri nerambursabile. Mai puțin de două săptămâni pentru depunerea cererilor de finanțare

Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) a anunțat, joi 30 iulie, printr-un comunicat deschiderea celei de a doua sesiuni de finanţare pentru proiectele destinate sprijinirii activităţii românilor de pretutindeni.

DPRRP

Comunicat:

„Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) organizează în perioada 30 iulie – 13 august 2015 a doua sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele destinate sprijinirii activităţii românilor de pretutindeni.

Asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile, instituţiile, persoanele fizice autorizate, precum si persoanele juridice din străinătate și din România, legal constituite, pot depune cererile de finanţare, fie personal, fie prin corespondenţă recomandată sau curier la sediul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, B-dul. Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poştal 011972, Bucureşti, România.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 321/2006 potrivit cărora documentația justificativă privind modul de utilizare a fondurilor alocate se va prezenta nu mai târziu de data de 10 decembrie 2015, precum și obligația beneficiarilor de a implementa și desfășura noile proiecte până la sfârşitul anului bugetar, termenul limită de depunere a cererilor va fi de 15 zile, respectiv 13 august 2015 (data poştei). Cererile trimise după această dată nu sunt eligibile.

Cererile de finanţare trebuie să respecte coordonatele stabilite de Ghidul de finanţare publicat pe pagina de internet a DPRRP (www.dprp.gov.ro).

Anunţul privind rezultatul selecţiei de proiecte precum şi lista beneficiarilor finanţărilor nerambursabile vor fi publicate pe pagina de internet a DPRRP.”

Sursa: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE- DEPARTAMENTUL POLITICI PENTRU RELAŢIA CU ROMÂNII DE PRETUTINDENI