Blog
În conferința care a avut loc duminică 4 octombrie, delegații din 25 de state au asistat la numirea oficială a deputatului argeșean Cătălin Rădulescu, în funcția de președinte al organizației Diaspora a Partidului Social Democrat. Potrivit Jurnalului de Argeş, Cătălin Rădulescu se află însă sub control judiciar, după ce, în urmă cu trei ani, a fost trimis în judecată pentru dare de mită. Una dintre măsurile ce i-au fost impuse din acel moment (n.red. mai 2014) se referă la interdicţia de a părăsi ţara. Numirea în funcţie însă s-ar putea să îi dea posibilitatea deputatului argeșean de a părăsi ţara, ...
Leer mas
Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean a mers la DNA, luni 5 octombrie, el declarând că s-a prezentat în calitate de martor, în dosarul privind votul din diaspora, de la alegerile prezidenţiale. Senatorul Titus Corlăţean, care a demisionat de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe între cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidenţiale din 2014, a spus, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a venit în calitate de martor şi că urmează să vadă despre ce este vorba. Corlăţean a spus, răspunzând unei întrebări, că dosarul în care a fost citat este cel privind organizarea, în ...
Leer mas
Spaniolul care în octombrie 2013 a omorât o româncă în localitatea Torremanzanas a primit 25 de ani și 4 luni de închisoare, printr-o sentință dictată de Tribunalul provincial din Alicante, joi, 1 octombrie 2015. Crima s-a produs în Torremanzanas, provincia Alicante, unde cei doi locuiau într-o casă de la marginea localității. În după-amiaza zilei de 20 octombrie 2013, conform rechizitoriului, Martín R.S. a ajuns acasă și a găsit-o pe iubita lui dormind. Din declarația dată de vinovat la poliție reiese că iubita sa, Sorina P, nu a vrut să vorbească cu el și, supărat, i-a aplicat mai multe lovituri în ...
Leer mas
Orchestra Simfonică „Stradivari”, împreună cu membrii Corului Luigi Boccherini de Boadilla del Monte, dirijat de David Hurtado și Corul Stradivari, dirijat de Isaac Fernández de la Morena, vă invită marți, 6 octombrie, la concertul de muzică simfonică „Recviem de Mozart”, sub bagheta dirijorului român Virgil Popa. Evenimentul va avea loc la Basílica de San Francisco el Grande de Madrid, din Plaza de San Francisco numărul 1 și va începe la ora 19.00, cu un cocteil, urmat de concert, de la ora 20.00. Cei interesați își pot cumpăra biletele de la casieriile din strada Almagro numărul 7 și Doctor Esquerdo numărul ...
Leer mas
Ministerul Afacerilor Externe a transmis un comunicat de presă prin care exprimă poziţia României pe tema alegerilor regionale anticipate din Comunitatea Autonomă Catalonia din Regatul Spaniei, care au avut loc la duminică, 27 septembrie 2015. „În contextul alegerilor regionale desfăşurate la 27 septembrie 2015 în Comunitatea Autonomă Catalonia din Spania, pentru desemnarea membrilor viitorului Parlament regional al Cataloniei şi formarea viitorului Guvern regional, cărora unele forţe politice le-au atribuit o anumită semnificaţie, MAE reafirmă sprijinul ferm al României în favoarea suveranității și integrităţii teritoriale a Spaniei. MAE subliniază că legitimitatea oricărui proces sau a oricărei acțiuni care ține de ordinea ...
Leer mas
Directorul sportiv al FC Oţelul Galați, Cristian Munteanu, a anunţat că fosta campioană a României în sezonul 2010/2011 a fost notificată de campioana Spaniei, FC Barcelona, să-şi schimbe sigla. FC Barcelona a trimis o adresă către gălățeni, prin care îi anunță că trebuie să-și schimbe emblema pe motiv că seamănă prea mult cu cea a clubului catalan. „Chiar dacă nu vrem, suntem obligaţi de Barcelona. Am primit somaţie, probabil ne-au acţionat şi în judecată. Trebuie să ne schimbăm sigla, pentru ca seamănă foarte mult cu cea a Barcelonei. Cineva de la Barcelona a văzut sigla şi ne-au trimis somaţie sau ...
Leer mas
Volumul de poezii „Carrusel”, semnat de Ioana Gruia a fost desemnat câștigătorul marelui premiu al concursului „Emilio Alarcos”, decernat de Consiliul de Educație și Cultură din Asturia. Ioana Gruia s-a născut la București, în anul 1978 și este profesor la Universitatea din Granada. Ea își semnează creațiile literare cu pseudonimul Anna Wulf. Autoarea de origine română nu se află la prima încercare literară, ea a mai publicat alte două cărți de poezii în limba spaniolă „El sol en la fruta” și „Otoño sin cuerpo” și romanul „La vendedora de tiempo”. Juriul concursului, prezidat de Luis Garca Montero, profesor la Universitatea ...
Leer mas
Policia Nacional din Navarra a emis un ordin de expulzare din Spania pe numele a doi cetățeni români, rezidenți în orașul Pamplona, acuzați că „ sunt o amenințare gravă ce afectează interesele fundamentale ale societății”. Conform unui comunicat de presă emis de Jefatura Superior de Policía de Navarra cei doi au comis în jur de 46 de jafuri și au fost reținuți de 20 de ori. Drepturile fundamentale, acordate de Uniunea Europeană cetățenilor săi, prevăd protecția fiecărei persoane și libera sa circulație, dar în același timp stabilește faptul că o țară poate emite un ordin de expulzare, pe numele unui ...
Leer mas
Compania românească Blue Air care în ultimele săptămâni a negociat operarea de zboruri și de pe aeroporturile din Vilanova d’Alcolea și Benlloch, a pus în vânzare bilete pentru ruta Castellón de la Plana- București Otopeni și retur. Această rută va fi operațională de la 1 iunie 2016. Potrivit paginii de Internet a companiei aeriene, din iunie anul viitor vor exista două zboruri pe săptămână, miercurea și duminica, dus-întors, Castellón de la Plana-București Otopeni. Biletele pentru plecările de pe aeroportul din Castellón de la Plana spre București vor avea prețul începând de la 19,90 de euro, în timp ce un bilet ...
Leer mas
Cetățenii români rezidenți în Spania care doresc să se căsătorească la una din misiunile consulare din Regat au nevoie de mai multe documente și trebuie să plătească o taxă pentru acest demers. În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) al Legii 119/1996, șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României pot încheia căsătorii, dacă aceasta este în concordanță cu legislația țării în care sunt acreditați și dacă cel puțin unul din viitorii soți este cetățean român, are domiciliul sau reședința în circumscripția consulară a misiunii diplomatice ori a oficiului consular. Pentru început, va trebui să întocmiți ...
Leer mas