Blog

Proxenetul Ion Clămparu, poreclit Cabeza de cerdo, va fi extrădat în România

Condamnat la ani grei de închisoare, interlopul român Ion Clămparu se află de 14 zile în penitenciarul A Lama din Pontevedra, unde așteaptă să fie pus în practică ordinul de extrădare a sa în România, emis de Guvernul spaniol. Clămparu, în vârstă de 46 de ani, a fost condamnat în 2012  la 30 de ani de închisoare, fiind acuzat de proxenetism și trafic de persoane și va fi extrădat în România, unde îl așteaptă o altă sentință, cu executare, de 10 ani. Autoritățile spaniole așteaptă ca polițiștii din România să le confirme data la care vor ajunge la Madrid, pentru ... Leer mas

Președinția infirmă vizita lui Iohannis în Spania

Cu câteva zile în urmă, în unele publicații românești din Spania s-a vehiculat informația conform căreia președintele Klaus Iohannis va vizita regatul la sfârșitul lunii martie. Inforoes a solicitat purtătorului de cuvânt al Președinției României mai multe detalii cu privire la această vizită. Consilierul Savian Boroancă, din cadrul Departamentului de Comunicare Publică, a infirmat o astfel de informație. „Pentru moment nu există o agendă cu privire la această vizită”, ne-a declarat oficialul. El a mai transmis că, la momentul luării unei decizii cu privire la o vizită a președintelui României în Spania, vor exista comunicate oficiale de presă în acest ... Leer mas

Gemene vândute pentru prostituție. Mama: „Le-am trimis în Spania și tot nemulțumite sunt”

Tribunalul Provincial din Malaga a condamnat trei români acuzați că au obligat două tinere să se prostitueze, timp de șase luni. Faptele s-au petrecut în urmă cu patru ani, în luna mai 2011, când o româncă a decis să-și vândă cele două fiice gemene, pe atunci minore, unei familii care locuia în Spania, și care se ocupa de proxenetism. Ea și-a vândut fetele pe o mașină și un apartament. Timp de șase luni, gemenele minore au fost obligate să se prostitueze în bordeluri din Madrid, Malaga și Girona. Ele aveau acte false, pregătite de familia care le-a cumpărat. În octombrie ... Leer mas

Zece concurente s-au luptat pentru titlul de „Miss România de Torrejon de Ardoz 2015”

Asociația socio-culturală „Pro Vita Lex”, din orașul Torrejon de Ardoz, provincia Madrid, în colaborare cu Primăria din localitatea și cu sprijinul Restaurantului românesc „Dracula 2” și a magazinului românesc „La Carmencita”, a organizat, sâmbătă, 14 martie, prima ediție a concursului „Miss România de Torrejon de Ardoz 2015”. Valentina Petre, președinta asociației și coordonatoarea evenimentului, a declarat pentru Inforoes că la preselecție s-au prezentat peste 100 de fete, din care cu greu au putut fi alese zece finaliste. Concurentele care s-au luptat pentru titlu au fost: Raluca Stoica, Ramona Mihaela Preda, Evelin Iolanda Ciocaltea, Alexandra Magdalena Ilie, Ioana Cosma, Cristina Florea, ... Leer mas

Secţia Consulară a Ambasadei României la Madrid

Irina MARIN Consul,  Seful Secţiei Consulare a Ambasadei E-mail: irina.marin@consuladoderumania.es Adresa: Av. de la Albufera, nr. 319, 28031, Madrid Telefoane relatii publice : +34 917344004 (5 linii) Fax: +34 914165025 E-mail: contact@informatiiconsulare.ro Rugăm să ne comunicați în solicitare care este orașul/provincia/statul dumneavoastră de rezidență pentru a vă oferi informațiile consulare în funcție de zona geografică. Pentru programări pașapoarte: programari@consuladoderumania.es Solicitările de pașapoarte se depun de luni până joi 9.00-15.00 fără programare.Vinerea, în intervalul orar 9.00-15.00, solicitările de pașapoarte se depun doar cu programare prealabilă. Program de lucru: luni-joi 9.00 – 17.00; vineri 9.00 – 16.00 Cum puteți ajunge: RENFE („Cercanias”):   Liniile C2 și C7 – stația Vallecas Metrou:     Linia 1, stațiile Miguel Hernández și Sierra ... Leer mas

Ademenită să vină la muncă în Spania, a fost obligată să se prostitueze

Tribunalul Provincial din Murcia a condamnat la câte doi ani de închisoare trei cetățeni români acuzați că au obligat o femeie, prin amenințări și agresiuni fizice și sexuale, să se prostitueze. Victima, o româncă de 29 de ani, a fost adusă în Spania în martie 2013, de unul dintre indivizi, cu care avea o relație sentimentală, sub pretextul că vor munci impreună pentru a-i ajuta pe cei doi copii ai femeii. O dată ajunsă în Murcia, ea a fost dusă în orașul Alhama, într-un apartament unde mai locuia o familie de români. Aici, tânăra a aflat de la una dintre ... Leer mas

Deputatul de Diaspora Aurelian Mihai despre votul prin corespondență: „Vom avea un proiect de lege urgent”

Cu toate că posibilitatea legiferării votului prin corespondență pare un deziderat din ce în ce mai îndepărtat, liberalii continuă campania de susținere a unei astfel de măsuri în diaspora. Deputatul Aurelian Mihai, afiliat recent grupului PNL este unul dintre susținătorii unui astfel de proiect și declară că în 2016 românii din afara granițelor vor putea vota prin corespondență. Ideea sa de evitare a fraudelor electorale este pedepsirea formațiunilor politice prin desființarea lor, în cazul în care se constată voturi multiple. Deputatul Aurelian Mihai a răspuns câtorva întrebări ale Inforoes legate de votul prin corespondență și demersurile PNL în acest sens. ... Leer mas

Ambasada României în Regatul Spaniei

Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Spaniei – Ion Vîlcu Cancelaria Adresa: Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016 Telefon: +34 913501881 (5 linii) Ataşat pe probleme de muncă şi sociale: +34 913507356 La aceste numere de telefon NU se furnizează informații consulare Fax: +34 913452917 E-mail:  secretariat@embajadaderumania.es Adresă de e-mail utilizată de Ambasadă NUMAI pentru legătura cu autoritățile locale din țara de reședință. La această adresă de e-mail NU se furnizează informații consulare. Facebook: www.facebook.com/ambasada.madrid Program de lucru: Acte notariale, certificate stare civilă (naștere, căsătorie, deces), adeverințe, titluri de călătorie, informații consulare luni-joi: 9.00-17.00 vinerea: 9.00-16.00 Solicitările de pașapoarte se primesc de luni până joi, între orele 10.00-15.00 fără ... Leer mas

Consulat itinerant în Tenerife și Gran Canaria

O echipă a Secției Consulare a Ambasadei României la Madrid, se va deplasa, în perioada 23- 26 martie, în Tenerife și Gran Canaria (Insulele Canare) pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în zonă. Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri acte stare civilă, titluri de călătorie, eliberări de pașapoarte. Din motive exclusiv tehnice, nu se pot primi solicitări de pașapoarte. Programul consulatului itinerant este următorul: Tenerife, Luni, 23 martie, între orele 09.30 și18.30 Marți, 24 martie, între orele 09.30 și13.30 Activitatea se va desfășura la Centro Cultural de Adeje, Starada Universidad de ... Leer mas

Palma de Mallorca: O româncă a câștigat cea de a doua ediție a „261 Women’s Marathon”

Românca Elena Daniela Cirlan a câștigat, duminică, 8 martie, ce de a doua ediție a maratonului „261 Women’s Marathon”, unicul eveniment sportiv feminin din Europa, care în acest an a coincis cu Ziua Internațională a Femeii. Anul acesta, competiția a avut loc în Palma de Mallorca, iar la ea au participat aproximativ 1.000 de femei, din 23 de țări diferite. Maratonul cuprinde două secțiuni: cea de 42 de km și cea de 10 km. Traseu de 42 km a fost câștigat de atleta din România, Elena Daniela Cirlan, cu un timp de 2 ore și 51 de minute. Cel de ... Leer mas