Blog
Un incendiu de pădure alimentat de vânturi violente a afectat peste 150 de hectare din jurul comunei Boulou din sudul Franţei, la aproximativ zece kilometri de frontiera cu Spania, au anunţat vineri seară pompierii francezi, citaţi de AFP. Incendiul a izbucnit vineri, 15 iulie, în jurul orei 16.00 la sud de această comună din departamentul Pyrenee-Orientales. După o oră, flăcările au cuprins opt hectare şi, la scurt timp după ora 18.00, distruseseră deja peste 130 de hectare de pădure. Fenomenul a continuat apoi cu o intensitate mai redusă, iar la ora 21.00 suprafaţa afectată era de aproximativ 150 de hectare, ...
Leer mas
Două femei de origine română au fost arestate, joi 13 iulie, în municipiul Ibiza , după ce au fost prinse că se foloseau de un copil de patru ani pentru a fura portofelele turiștilor aflați la plajă. Alarma a fost dată de un turist aflat pe Platja d’en Bossa care a văzut când copilul a sustras dintr-o geantă un potmoneu. Conform martorului micuțul s-a apropiat de un cearceaf nesupravegheat și sub pretextul că se joacă, a băgat mâna în geantă și apoi a rupt-o la fugă. Copilul a mers direct la două femei aflate pe o bancă din apropiere. Bărbatul ...
Leer mas
Șapte membri ai unei grupări de crimă organizată, toți de origine română, au fost arestați duminică, 9 iulie, în provincia Toledo, acuzați că au obligat patru minore spaniole să se prostitueze. Când poliția a descins în casa unde erau ținute fetele, au găsit zece clienți toți cu vârste de peste 70 de ani. Conform poliției tinerele erau racolate prin metoda „lover boy”. Una dintre ele a povestit organelor de anchetă că atunci când avea 15 ani i-a fost prezentat, la o petrecere la ea în sat, un băiat român de care s-a îndrăgostit. Tânăra a rămas însărcinată și după ce ...
Leer mas
Echipa Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a reuşit o performanţă deosebită, izbutind să cucerească sâmbătă, 8 iulie, Campionatul European Universitar găzduit de localitatea Malaga, din Spania. Meciul decisiv pentru titlu a fost câștigat la limită, cu 23-22, în confruntarea cu Universitatea Duisburg-Essen (Germania). Campioana se confruntă acum cu o mare problemă, riscă să rămână fără o parte din finanțarea alocată de la bugetul local al municipiului Suceava, cum s-a întâmplat și în a doua jumătate a anului trecut, dacă nu aduce cât mai rapid justificări pentru banii de care a beneficiat în prima jumătate a anului. „Noi deja le-am ...
Leer mas
Ziua Națională a Franței , sărbătorită în fiecare an la 14 iulie, marchează aniversarea căderii Bastiliei (1789). Țara va celebra Ziua Națională în contextul unor măsuri speciale de securitate, comemorând, în paralel, un an de la atacul terorist cu autocamion comis în oraşul Nisa, soldat cu moartea a 86 de persoane şi rănirea altor sute. O ceremonie de comemorare a atentatului este programată vineri la Nisa, unde Preşedintele Emmanuel Macron va fi prezent şi se va întâlni cu rudele victimelor. Printr-o postare făcută de Ministerul Apărării Naționale pe rețeaua de socializare Facebook s-a anunțat faptul că un militar român va defila ...
Leer mas
Ministerul Afacerilor Externe transmite, într-un răspuns la o solicitare MEDIAFAX, că în prezent, în unităţile de medicină legală din ţările europene cu comunităţi mari de români se află trupurile neînsufleţite a 18 cetăţeni, cauzele întârzierii repatrierii fiind lipsa banilor sau cercetări în curs. ”În Italia se înregistrează 11 cazuri, în Germania 4 cazuri, în Marea Britanie 3 cazuri, în timp ce în Spania şi Franţa nu există în prezent cetăţeni români decedaţi, ale căror trupuri neînsufleţite nu au fost repatriate. Aceste cifre se bazează pe notificările transmise de autorităţile locale din statul de reşedinţă. Precizăm faptul că misiunile diplomatice şi ...
Leer mas
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea a lansat un apel la dialog în cadrul unui discurs rostit în fața parlamentului britanic, între Regatul Unit și Spania cu privire la Gibraltar pentru a găsi un statut care să fie »acceptabil pentru toată lumea», relatează AFP și Reuters. El a cerut de asemenea un acord privind Brexit-ul care să asigure »condiții de viață stabile» și »certitudine» pentru sutele de mii de spanioli care trăiesc în Regatul Unit și cetățenii britanici din Spania. »Sunt sigur că această hotărâre de a depăși diferențele va fi chiar mai mare în ceea ce privește Gibraltarul și sunt încrezător ...
Leer mas
Nu cred că există vreun proiect cu titlu mai nefericit. Când am auzit de proiectul Rădăcini, lăudat de europarlamentarul Cătălin Ivan la o întâlnire de la Bruxelles, două imagini ne-au ieșit rapid în față. Prima, legată de pământ, sau mai bine de ”sub pământ”, unde stau rădăcinile, la adăpost de lumină. Ne-am gândit la ”Sub pământ srl”, un serial în care primul episod se numea „Înmormântarea”. În mod natural a venit a doua imagine: ”Rădăcini”, serialul despre tânărul Kunta Kinte, un negru din Gambia, urmărit de negustorii de sclavi, devenit un simbol al eliberării negrilor. Dealtfel, Cătălin Ivan a și ...
Leer mas
Marea repatriere a început. În linişte, românii din străinătate, cei învinşi de criza din Italia sau din Spania, se întorc în ţara de unde au plecat tot din cauza crizei. Apar primele semne importante: Vasile Şalaru, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, a declarat că numărul copiilor care se întorc acasă pentru a urma şcoala aici a crescut cu 30%. Cei mai mulţi, conform lui Vasile Şalaru, vin din Italia (4.153 elevi) şi Spania (1.857). În total în actualul an şcolar s-au întors în ţară la studii 6.781 elevi. O enormitate. Copiii sunt semnul stabilităţii. Părinţii îi iau din ţară ...
Leer mas
Ministerul Turismului va lansa o licitație pentru realizarea de noi broșuri pentru promovarea României ca destinație turistică, întrucât materialele existente sunt vechi, pline de greșeli de exprimare, iar din unele nu se înțelege nimic, a declarat, luni, 10 iulie, ministrul Turismului, Mircea Dobre. «Toate materialele de promovare pe care România le-a avut în domeniul turistic sunt foarte vechi, sunt de cel puțin cinci ani, dacă luăm drept exemplu broșurile”, a spus ministrul de resort, prezent la conferința de deschidere a Săptămânii Diplomației Comerciale, organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Despre broșurile de prezentare a României în ...
Leer mas