Stanoevici rămâne ministrul Diasporei

 

stanoevici-declaratiiDupă ce o perioadă s-a vehiculat informația că Simonei Man, preşedinta PP-DD, îi va lua locul lui Stanoevici la conducerea Ministerului Diasporei, priministrul României, Victor Ponta, a înlăturat orice urmă de îndoială după ce a declarat că: ”Ministrul Bogdan Stanoevici are toată încrederea mea și chiar dacă se va ajunge la un acord cu partidul lui Dan Diaconescu actualul ministru își va păstra funcția”.

Pentru a-şi confirma poziţia consolidată, ministrul Stanoevici a făcut o vizită în comunitatea românească din Austria,angajându-se în proiecte pe termen mediu şi lung.

Unul dintre aceste proiecte este organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, cea mai înaltă tribună de exprimare a Diasporei în raport cu autorităţile române. Pentru discutarea criteriilor de alegere a congresmanilor, diaspora va fi invitată la tradiţionala întâlnire de la Marea Neagră.

Întâlnirea românilor de pretutindeni va avea loc în cadrul programului ”Diaspora estival”, cel mai probabil în perioada 17-23 august, la Costineşti.

În acesta an, pe lângă subiectul Congresului Diasporei, programul va cuprindeîntâlniri cu reprezentanți din diferite ministere, care vor răspunde celor prezenți numeroaselor probleme cu care se confruntă românii din străinătate. Cei interesați vor putea să facă propuneri pentru proiecte de lege, necesare diasporei, vor fi întâlniri cu parlamentarii aleși în circumscripțiile din străinătate precum și cei din comisiile parlamentare.

Vor fi organizate sesiuni dedicate jurnaliștilor din străinătate și oamenilor de afaceri. Programul nu a fost definitivat, dar cât de curând, va fi dat anunțul oficial.

Criteriile de participare vor fi publicate pe site-ul DRP. Principiul este «primul sosit, primul servit».
Organizatorii speră că numărul participanților să fieîntre 150 și 200 de persoane, iar toți cei care doresc se vor putea înscrie pe site-ul DRP. Dacă numărul celor care doresc să vină va depăși disponibilitatea, se vor lua în considerare primii înscriși, ne-a mai specificat aceeași sursă.

Anul trecut programul ”Diaspora estival” a avut loc la Mangalia și a fostîmpărțit în două perioade, 5-11 august«Săptămâna Educaţiei, Culturii şi Spiritualităţii Româneşti» și 19-26 august – «Săptămâna mediului asociativ românesc».