VIDEO. Oviedo.Abuzate sexual și amenințate cu moartea. Femei exploatate de temutul „clan Săndulache”, salvate de polițiști

Poliția Națională din Oviedo a arestat joi, 18 ianuarie,  12 persoane suspectate că au pus la punct o rețea de trafic de ființe umane și proxenetism.

Conform autorităților, zece dintre cei 12 fac parte din „clanul Săndulache”, una dintre cele mai cunoscute rețele de trafic de persoane din Europa.

Pe lângă proxenetism și  trafic cu ființe umane, polițiștii iberici atribuie acestei rețele mai multe delicte printre care jaf, agresiuni sexuale și fizice, sechestrare de persoane, exploatare de minori.

Cei 12 sunt acuzați că racolau tinere din România, printre care și minore, iar apoi le aduceau în Spania și sub le obligau să se prostitueze sub amenințare.

Fetele erau „cazate” în apartamente insalubre, unde, sub supravegherea unor membri ai clanului, erau obligate să întrețină relații sexuale cu diferite persoane. Erau silite să lucreze câte 24 de ore, iar în cazul în care una dintre ele rămânea însărcinată, „matroana” clanului era cea care se ocupa de „problemă”.

Fiecare dintre ele primea 200 de euro pe săptămână, „dacă se comportau frumos”. În caz contrar, erau bătute, abuzate sexual și amenințate cu moartea.

Ca urmare a operațiunii de joi, a fost confiscată suma de 250.000 de euro și o importantă cantitate de stupefiante. Potrivit polițiștilor, drogurile urmau să fie vândute în bordelurile din zonă.

Până la această oră, autoritățile nu au comunicat numărul persoanelor salvate din ghearele proxeneților.

Clanul Săndulache este o mai veche „cunoștință” a polițiștilor din Oviedo. În 2013, capii grupării au fost arestați sub aceleași acuzații, dar „afacerea” a fost preluată de membrii mai tineri ai familiei interlope.

 

25 de românce, printre care și minore, traficate și exploatate sexual în Spania

Povestea unei românce traficată în Spania: „Când te violează, taci, ca să nu te omoare”

Sevilla: Procurorii cer 270 de ani de închisoare pentru clanul Priboi acuzat de proxenetism