VIDEO – Spania. Morți și răniți într-un grav accident feroviar

Un grav accident feroviar a avut loc vineri, 9 septembrie, în nord-vestul Spaniei, în provincia Pontevedra, din Galicia, Spania. Potrivit unui prim bilanţ, cel puţin patru persoane  au murit și alte 48 au fost rănite, informează El Mundo.

spania

Trenul, care plecase din orașul Vigo și se îndrepta spre orașul portughez Porto, a deraiat în jurul orei locale 09.30.

Accidentul s-a produs la mai puțin de 17 kilometri de la plecarea din Vigo, în apropierea localității  O Porrino, Galicia. La intrarea în gară, garnitura a deraiat și s-a lovit de un stâlp de susținere.

Până acum s-a confirmat decesul a patru persoane, 49 au fost rănite, dintre care nouă se află în stare gravă.

Trenul aparţine companiei portugheze Comboios de Portugal, care operează pe această rută din anul 2011, în comun cu operatorul Renfe din Spania.