Home POLITIC Bilanțul Campaniei Electorale 2016: zeci de dosare penale și sute de apeluri de urgență la 112
Bilanțul Campaniei Electorale 2016: zeci de dosare penale și sute de apeluri de urgență la 112

Bilanțul Campaniei Electorale 2016: zeci de dosare penale și sute de apeluri de urgență la 112

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

În aproape o lună de campanie electorală, la nivelul structurilor Ministerului de Interne, au fost înregistrate peste 300 de sesizări pentru fapte de corupţie şi încălcări ale legii electorale, fiind deschise 35 de dosare penale.

Joi, 8 decembrie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost organizată ultima sedinţă a comisiei tehnice centrale pentru organizarea alegerilor parlamentare de duminică, în cadrul acestei fiind prezentat, printre altele, bilanţul incidentelor din campania electorală, perioada 11 noiembrie-8 decembrie.

«Până în prezent, efectivele ministerului au asigurat derularea în bune condiţii a 427 de manifestaţii electorale organizate în 286 de localităţi. În general, ceea ce am observat, cu ocazia acestui proces electoral, a fost că, în general, s-au respectat măsurile şi normele din cadrul legal privind modul de desfăşurare a campaniei electorale. Am avut mult mai puţine incidente şi sesizări decât cu ocazia altor alegeri desfăşurate la noi. În perioada 11 noiembrie- 8 decembrie au fost înregistrate 308 sesizări, dintre care 26 nu s-au confirmat, 21 au fost transmise pentru soluţionare către Autoritatea electorală Permanentă şi una către Biroul Electoral Judeţean respectiv. În urma verificărilor au fost sancţionate contravenţional 164 de persoane pentru contravenţii prevăzute de Legea 208 din 2015 privind alegerile şi au fost deschise 35 de dosare penale, dintre care 21 pentu coruperea alegătorilor. În această cifră sunt incluse şi acele dosare la care s-a făcut referire în spaţiul public de către diverşi lideri politice, care am văzut că şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care ministerul monitorizează aceste sesizări. Vreau să dau toate asigurările, nu există sesizare, nu a existat sesizare în această perioadă care să nu fie urmărită conform legii de către structurile Ministerului de Interne», a declarat ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache.

«Pentru duminică, ziua alegerilor, vom avea mobilizaţi în jur de 45.000 de efective, dintre care 21.000 pentru protecţia secţiilor de votare, 12.000 pentru asigurarea ordinii publice şi 11.000 echipe operative de specialişti şi cadre rezerve. Începând de ieri, din dispoziţia mea, în fiecare judeţ din ţară, avem câte o echipă mixtă compusă din lucrători din cadrul Corpului de control şi cadre din structura centrală a Inspectoratului General de Poliţie, care începând de ieri lucrează alături de inspectorii şefi din fiecare judeţ(…) De asemenea, la nivel zonal, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti am constituit patru echipe, tot cu cadre din Corpul de control, ale Ministerului de Interne, care vor soluţiona eventuale evenimente care depăşesc autoritatea de verificare a structurilor judeţene sau atunci când situaţia o impune», a adăugat Dragoş Tudorache.

Sursa: MEDIAFAX

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII