Home EDITORIAL EDITORIAL. Declarația de Independență a Cataloniei, un balon de săpun spart de discursuri populiste și grave amenințări din partea Madridului
EDITORIAL. Declarația de Independență a Cataloniei, un balon de săpun spart de discursuri populiste și grave amenințări din partea Madridului

EDITORIAL. Declarația de Independență a Cataloniei, un balon de săpun spart de discursuri populiste și grave amenințări din partea Madridului

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

După ce o lume întreagă a fost ținută în suspans de liderul separatist Carles Puigdemont, marți, 10 octombrie, acesta a renunțat să declare imediat independența regiunii, evocând o „suspendare” în vederea unui dialog și semănând confuzie printre susținătorii săi.

„Guvernul Cataloniei și eu însumi propunem suspendarea efectelor unei declarații de independență”, a declarat Carles Puigdemont, fără a fixa un termen precis, într-o alocuțiune istorică ținută în Parlamentul catalan, plasat sub măsuri de înaltă securitate.

Anunțată la ora 18.00 (ora locală) declarația de independență a Cataloniei s-a amânt pentru ora 19.00, pentru ca apoi să se dovedească a fi un fel de soluție de compromis, în niciun caz un act decisiv.

Sute de mii de susținători ai independenței s-au strâns la Barcelona, în fața unor ecrane imense situate în Paseo Lluís Companys, lângă Arcul de Triumf, pentru a-și susține liderul.

Forțele de ordine nu se puteau vedea decât pe străzile adiacente manifestației.

Dacă liderii CUP (Candidatura Unității Populare­) erau primiți de mulțime cu ropote de aplauze, liderii partidelor care s-au opus secesiunii erau huiduiți și fluierați.

La ora 18.00 s-a anunțat că mult așteptatul discurs al liderul separatist se mai amână cu o oră.

Tensiunea din stradă a atins momentul culminant în momentul în care Puigdemont a fost chemat la tribuna Parlamentului regional pentru a explica „situația politică a Cataloniei”. Toată lumea aștepta cu sufletul la gură „declarația de independență”.

Manifestanții au început să strige „Si!Ya!Independencia!” (Da! Acum!Independență!) după care s-a lăsat o liniște profundă pentru a asculta declarația liderului, dar care avea să fie amânată spre sfârșitul alocuțiunii.

În momentul în care Puigdemont a spus că lasă loc dialogului, mulți dintre cei strânși în fața imensului ecran au protestat, unii dintre ei s-au întors și murmurând „miedica”(fricosule), „traidor” (trădătorule) sau „cobarde”(lașule) și au părăsit adunarea.

„Asistăm la o trădare inadmisibilă”, a spus organizația de tineret a CUP. După discursul lui Puigdemont tinerii din partid l-au acuzat că „împiedică dorința poporului” exprimată la Referendumul din 1 octombrie.

„Suntem cuprinși de indignare. Milioane de persoane rănite și pentru ce? Nu aveți rușine!”, au scris membrii grupului Junts pel Sí (Împreună pentru DA) într-o postare pe Twitter, referindu-se la decizia luată de Puigdemont și CUP.

Dacă Puigdemont s-a văzut ca un politician învins de propria-i decizie, protagonistul serii a fost președinta grupului Ciudadanos, din Parlamentul Cataloniei, Inés Arrimadas.

Într-un discurs populist care i-a emoționat până la lacrimi pe cei mai sensibili, Arrimadas practic i-a „desființat” pe Puigdemont și pe militanții secesionismului.

Mai multe voci din partidul ei au spus că emoționantul discurs i-a deschis calea spre fotoliul de președinte al Guvernului regional al Cataloniei.

Ceea ce se anunța ca fiind un moment de restriște pentru Spania și Europa nu a fost decât un balon de săpun, spart de discursuri populiste și grave amenințări din partea Madridului.

Astăzi, 11 octombrie, premierul Spaniei, Mariano Rajoy a convocat o ședință extraordinară a Consiliului de Miniștri unde se vor hotărî atât măsurile ce se vor lua în privința Cataloniei, cât și a liderului separatist Carles Puigdemont.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII