Home Eveniment Români exploatați de alți români. „Îmi dădea cu picioarele în spate și-mi spunea că scoate lenea din mine”
Români exploatați de alți români. „Îmi dădea cu picioarele în spate și-mi spunea că scoate lenea din mine”

Români exploatați de alți români. „Îmi dădea cu picioarele în spate și-mi spunea că scoate lenea din mine”

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Doi români, mamă și fiu, păcăliți de o familie din Petroșani, au trecut prin chinuri groaznice până când au fost salvați de agenții Poliției Naționale spaniole.

romani

Viorica Furdui, de 39 de ani, a venit în Spania cu fiul ei, Marius, ca să muncească în agricutură, la fermele din Sevilia. Cei doi au cerut ajutorul unei familie cu care erau prieteni, însă aveau să își dea seama în curând ce greșeală au făcut.

Când au plecat din România, li s-a promis un salariu de 1.200 de euro, cazare și trei mese pe zi, singura lor cheltuială fiind cea a transportului până în Spania.

Cei doi au ajuns în Sevilia pe 9 mai, au fost așteptați de alți doi români N.M.Z și M.S și au fost cazați în niște locuințe abandonate, dintr-o fermă de lângă localitatea Coria del Rio. Acolo nu exista nici paturi, nici electricitate sau apă curentă.

Ziua următoare au fost trimiși la scos cartofi, iar „angajatorii” i-au obligat să își închirieze uneltele, cu 3,50 euro pe zi.

Ba mai mult, li s-a cerut 50 de euro pe lună de persoană pentru cazare și 5 euro pe zi pentru transport.

Lucrau zi lumină și erau în permanență supravegheați de S.M. care, după cum le-a povestit Viorica polițiștilor, nu-i lăsa nici măcar să bea apă, iar de mâncat mâncau în timp ce scoteau cartofi.

„Dacă mă așezam să mă odihnesc un pic”, povestește Viorica, „venea femeia aia care ne supraveghea, îmi dădea cu picioarele în spate, și-mi îmi spunea că nu mă va plăti dacă mă mai așez. După care mă jignea și îmi promitea că scoate ea lenea din mine.”

După trei zile, Viorica le-a spus celor doi că vrea să se întoarcă în România, dar a fost amenințată cu moartea.

Exploatatorii le-au spus celor doi că dacă vor să plece trebuie să plătească 250 de euro. Viorica și-a sunat familia din România și i-a rugat să le trimită banii.

Când au sosit banii, Viorica și Marius au mers împreună cu cei la care lucrau la Oficiul Poștal, pentru a-i ridica.

Ajunsă în fața ghișeului, femeia a început să plângă și să strige: „Poliția, poliția!”. Bărbatul de la ghișeu nu a înțeles ce se întâmplă, dar a chemat agenții de pază, care la rândul lor au chemat Poliția.

Cei doi români care îi însoțeau au fugit înainte să apară polițiștii.

Deși nu îi înțelegeau, pentru că nici femeia și nici fiul ei nu vorbeau spaniola, polițiștii i-au luat la Comisariat și, cu ajutorul unui interpret (traducător), au reușit să afle povestea cutremurătoare a celor doi.

După câteva zile, polițiștii au descins la ferma unde erau ținuți românii. Acolo au mai găsit alte 11 persoane în aceași situație.

Miercuri, 27 mai, Judecătoria de Instrucție din Coria del Rio a audiat părțile implicate. Exploatatorii au negat în fața autorităților orice fel de implicare, ba, mai mult, au spus că nici măcar nu-i cunosc pe cei doi.

Întrebați de autorități ce daune cer, Viorica și Marius au spus că nu își doresc nimic mai mult decât să se întoarcă acasă, în România, la familie.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII