Home Eveniment Ambasadorul României la Madrid amenințat de un pușcăriaș. Motivul este halucinant
Ambasadorul României la Madrid amenințat de un pușcăriaș. Motivul este halucinant

Ambasadorul României la Madrid amenințat de un pușcăriaș. Motivul este halucinant

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Un deținut din Penitenciarul Tulcea, condamnat pe viață pentru omor deosebit de grav, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru amenințări la adresa ambasadorului român din Spania.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Marian Enache, în vârstă de 40 ani, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. 1 și 2 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, respectiv «amenințarea prin orice mijloace a unei persoane fizice, juridice, dar și a unui stat, cu folosirea de arme de foc, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, săvârșită în scopul prevăzut la art. 32 alin.1 — acela de a constrânge o autoritate publică să îndeplinească un anumit act».

Procurorii susțin că Marian Enache a proferat amenințări, în perioada 22 decembrie 2016 — martie 2017, prin intermediul a șapte telefoane date din Penitenciarul Tulcea, dar și al unei scrisori din data de 9 decembrie 2016, la adresa unor persoane fizice și juridice — Ambasada României în Spania, ambasadorul, alți reprezentanți ai acestei instituții — și, prin urmare, la adresa statului spaniol, cu folosirea de arme de foc, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor.

Deținutul dorea ca Ambasada României să facă demersuri pentru expulzarea de pe teritoriul Spaniei a unei femei cu care Marian Enache legase o relație de prietenie pe Facebook și declararea acesteia «persona non grata».

Marian Enache este condamnat definitiv la închisoare pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav (asupra a două persoane), dar și tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav. El este închis de la vârsta de 19 ani în Penitenciarul Tulcea.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Constanța.

SURSA: AGERPRES

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII