Home POLITIC Copreședintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, a numit șefii filialei din Spania a partidului
Copreședintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, a numit șefii filialei din Spania a partidului

Copreședintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, a numit șefii filialei din Spania a partidului

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Copreședintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, a avut sâmbătă, 21 februarie, o întâlnire cu membrii și simpatizanții partidului, urmată de o conferință de presă pe tema reorganizării filialei PNL Spania.

PNL diaspora

La întâlnire a participat și deputatul de Diaspora, Aurelian Mihai, proaspăt acceptat în grupul parlamentar PNL.

Aceasta a declarat: „Mă aflu aici la invitația lui Victor Ionescu, care a venit să pună bazele unei organizații a PNL în Peninsula Iberică, dar nu în ultimul rând pentru a dezbate problemele cetățeanului român aflat pe teritoriul Spaniei, indiferent de culoarea sa politică.”

S-a discutat despre modul în care vor fi reorganizate filialele PNL din Spania, prin restructurarea și reorganizarea vechilor cluburi liberale.

Cu ocazia vizitei, Adrian Eugen Pițigoi a fost numit copreședinte al PNL Spania, iar prim-vicepreședinte a fost desemnat Marin Fechet. Cei doi urmează să definitiveze componența biroului și să numească președinți interimari în filialele din provinciile spaniole.

„Nimeni nu va primi o funcție pe viață”, a asigurat Ionescu. „Toți președinții de filiale vor fi numiți cu caracter de interimat, dacă vor dovedi că nu sunt capabili de funcția deținută vor fi schimbați cu oameni capabili. Nu vrem ca filiala PNL Spania să aibă în componență oameni care să se preocupe mai mult de funcție decât de cetățeanul în slujba căruia se află”, a mai precizat acesta.

El a adăugat cu privire la transformarea cluburilor liberale: „PNL era singurul partid care avea în diaspora o organizare diferită de celelalte partide, sau mai bine spus nu avea o organizare clară şi bine definită așa cum erau şi cele din țară. Existau multe cluburi liberale şi comitete. Acum, practic, facem trecerea de la aceste cluburi şi comitete la o organizație puternică. Toată lumea intră în aceeași organizație, urmând ca pe parcurs oamenii care doresc, care se implică şi care vor demonstra că într-adevăr pot face lucruri concrete pentru comunitățile din care provin să fie susținuți atunci când va fi nevoie”.

Potrivit statutului partidului, până în anul 2017 nu se vor organiza alegeri în niciuna din filialele din țară sau din diaspora, urmând ca acestea să fie conduse de doi copreședinți, unul de la PNL şi altul de la fostul PDL.

Ionescu a mai vorbit și despre forma juridică a organizației PNL Spania: „Toți acei care se vor înscrie la o filială PNL din afară vor figura ca membri ai partidului în România, în cadrul filialei din localitatea de baștină, urmând să își treacă datele de contact unde își au reședința și unde vor activa.”

”Organizația PNL Spania și filiale sale se vor autosubvenționa. Fiecare membru va plăti o cotizație modică, care se va decide pe viitor, urmând să încercăm în măsura posibilităților să primească și ajutor de la centru”, a mai explicat Ionescu.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII